Realizări, insuccese şi noi planuri de viitor

Strategia raională de tineret
Imagine simbol / Sursa: falesti-info.blogspot.com

În 2012, au fost realizate 209 acţiuni din cele 220 prevăzute în conformitate cu Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Ungheni pentru anii 2012-2020. Doar 11 dintre ele au rămas pe hîrtie.
Din lipsa surselor financiare, nu s-a desfăşurat concursul „Cea mai verde şi salubră localitate”, nu a fost organizat festivalul tradiţional „Drăgaica”, nu a fost efectuat studiul şi lucrările de proiectare pentru construcţia spitalului regional, nu a fost construită secţia pat-anatomică, nu a fost gazificat gimnaziul din Pîrliţa…
„Asta nu înseamnă că renunţăm la aceste proiecte. Vom încerca noi modalităţi pentru a identifica sursele necesare realizării lor”, a subliniat Iulia Pancu. În plus, în planul pentru anul 2013 se regăsesc circa 300 de acţiuni ce urmează a fi realizate. Majoritatea se referă la infrastructură. Se planifică diverse lucrări de reparaţie a drumurilor, a instituţiilor, de construire a apeductelor.
„Adunate împreună, realizarea acestora presupune sume enorme”, a concretizat Iulia Pancu. Unica soluţie ar fi, potrivit dînsei, atragerea fondurilor străine. „O altă modalitate de dezvoltare nu prea văd”, a subliniat oficialul.
Iulia Pancu a ţinut să remarce activismul unor primari, care sînt bine informaţi, bine pregătiţi în atragerea fondurilor străine. Consiliul raional, în pofida bugetului auster, a venit întotdeauna în susţinerea acestora, cofinanţînd numeroase proiecte.
În aceeaşi ordine de idei, vicepreşedinta raionului s-a arătat satisfăcută de activitatea subdiviziunilor raionale. „Şefii secţiilor şi direcţiilor sînt foarte serioşi şi activi şi au contribuit în mare parte la realizarea obiectivelor propuse”, a punctat dînsa, după care a spus, cu referire la noul plan de acţiuni: „Este cu mult mai uşor să lucrezi atunci cînd ai o schiţă în faţă decît atunci cînd nu ai nimic şi sari de la o idee la alta”. Iulia Pancu şi-a exprimat speranţa că marea majoritate a acţiunilor prevăzute pentru 2013 să poată fi realizate cu succes.
UNGHENI | Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *