Esențial | Ce-ţi pasă ţie, chip de lut…

Acum cîteva zile, m-am trezit brusc din somn, iar în gînd îmi tot răsuna o frază: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut…”. Cineva a avut grijă să-mi amintească de Eminescu. Să fi fost o coincidenţă sau ceva mai mult că anume acum, în ajunul zilei sale de naştere, mi-a venit în gînd un vers scris anume de el. Şi ce mai vers!
În adolescenţa mea, de fiecare dată cînd citeam această frază, mă apuca o milă de nedescris pentru Luceafăr, acel geniu neînţeles de nimeni. Acum, în aceste zile, după toate vînătorile şi vînaţii din „Pădurea domnească”, care au demonstrat cu vîrf şi îndesat că în această ţară a noastră cuvîntul de serviciu este DESFRÎU, acel Luceafăr mi se arată cu totul altfel. Nu e neapărat geniul neînţeles de nimeni. Este omul corect, onest, care chiar are principii şi valori şi nu se va vinde pentru nimic în lume! Îl avem oare?
Încercaţi să-i propuneţi cuiva cîţiva bănuţi în plus faţă de ceea ce are şi veţi vedea care va fi finalul. Lasă omul şi mamă, şi tată, uită de toate principiile şi valorile. Să vedeţi cîte argumente se găsesc! Că, cică, cineva trebuie să-şi „hrănească” odraslele, ceea ce ar însemna, mai pe moldoveneşte, să le facă apartament, casă, masă. Că, cică, cineva s-a împotmolit în datorii şi nu mai poate face faţă sărăciei. Că, cică, cineva, are de făcut o nuntă. Că, cică, cineva vrea să trăiască, în sfîrşit, omeneşte… Motive sînt cu duiumul. Şi explicaţii.
Îmi amintesc de o discuţie pe care am avut-o, acum cîţiva ani, cu o veche cunoştinţă. Şi acea persoană se vînduse la un moment dat.
Am sfătuit-o prieteneşte să revină la ale sale, căci e mult mai simplu să treci prin viaţă cu conştiinţa curată. Mi-a rîs în faţă. „Copiii mei mănîncă altceva, nu conştiinţă curată”, mi-a zis. Au trecut de atunci cîţiva ani buni. Este adevărat, acea persoană s-a aflat, pentru un moment, în vîrful piramidei, fiind luminată de glorie şi slavă. Toate însă, într-o bună zi, s-au prăbuşit. Vorba moldoveanului: sita stă în cui cît e nouă.
Am revăzut-o chiar zilele acestea. Îmbătrînită înainte de vreme, fără un loc stabil de muncă. Bate pragurile celor care au folosit-o cu vîrf şi îndesat, dar degeaba. Alţii au venit în capul mesei. Totul însă continuă să se vîndă şi să se cumpere.
Şi atunci, omului onest şi corect nu-i rămîne decît să exclame, aidoma Luceafărului: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut…” şi să plece din ţara asta unde cuvîntul de ordine este DESFRÎU.
Lucia Bacalu (lucia.bacalu@gmail.com)