PLDM de la Călăraşi şi-a marcat cinci ani cu volei, romanţe şi… „Milenium”

Membri şi simpatizanţi PLDM la concertul festiv de la Călăraşi
În fotografie: Membri şi simpatizanţi PLDM la concertul festiv de la Călăraşi

Cîteva sute de membri şi susţinători ai PLDM din Călăraşi, adunaţi la Colegiul Pedagogic din localitate, au marcat, pe 8 decembrie, cinci ani de la fondarea partidului cu un turneu de volei pentru Cupa „Stejarul”, cîştigată de voleibaliştii din Ţibirica, cu un recital de romanţe interpretate de eleve ale colegiului şi cu un spectacol prezentat de trupa „Milenium Band”.
Toate acestea s-au derulat după partea festivă, la care a participat şi vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici. Dînsa i-a felicitat pe cei prezenţi, punctînd cinci realizări importante ale formaţiunii în această perioadă, printre care: aducerea R. Moldova mai aproape de UE, asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, atragerea investiţiilor străine. Ea a nominalizat şi cinci sarcini pe care şi le-a pus formaţiunea în continuare, printre care: călătoria liberă a cetăţenilor moldoveni în UE, educaţie de calitate, reforma justiţiei etc. Acestea, potrivit oficialului, vor schimba radical situaţia.
La final, Liliana Palihovici a mulţumit călărăşenilor pentru efortul depus în realizarea sarcinilor partidului, menţionînd că partidul pe care-l reprezintă „este şi va rămîne cel mai bun şi cel mai apropape de idealurile  moldovenilor”.
Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *