Anul nou va sosi la Nisporeni cu un buchet de servicii sociale noi
Începînd cu anul 2013, la Nisporeni vor fi lansate trei servicii sociale noi: “Casa comunitară”, “Sprijin familial” şi ”Asistență personală”.
Potrivit Xeniei Axente, șefa Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei și Copilului Nisporeni, acestea vor răspunde necesităților stringente ale persoanelor care trec prin situații de criză sau vulnerabilitate socială. “Cred că, în scurt timp, se vor convinge de utilitatea acestor servicii înşişi beneficiarii noștri”, a menţionat dînsa, arătîndu-se încrezută și de faptul că, odată cu instituirea serviciilor respective, lucrurile în domeniul social vor lua o turnură radicală spre bine.
Așadar, în ce constau serviciile despre care se vorbește la Nisporeni?
Explicațiile de rigoare le-a făcut însăși șefa Direcției Asistență Socială Nisporeni. “Pentru toate aceste modele de servicii m-am inspirat dintr-un manual de specialitate, adaptînd fiecare serviciu în parte la necesitățile locale”, a precizat dînsa.
Astfel, serviciul “Casa comunitară” va fi o alternativă instituțiilor rezidențiale, în care sînt izolate persoanele cu dizabilități severe. Va fi creat un centru de plasament în orașul Nisporeni, unde aceste persoane vor beneficia de îngrijiri speciale şi individuale. “Spre deosebire de instituțiile rezidențiale, în centrul de plasament beneficiarii vor avea parte de asistență personală, terapie ocupațională, consiliere, servicii de îngrijire și agrement, toate planificate în baza nevoilor individuale ale acestora”, a concretizat Xenia Axente.
Instituirea serviciului ”Casa comunitară” se datorează, în mare parte, programului ”Comunitate incluzivă – Moldova”, implementat de Asociația Keystone Human Services International Moldova, în parteneriat cu Consiliul raional Nisporeni.
Donatorii străini vor achiziţiona un sediu pe care îl vor adapta şi îl vor dota cu cele necesare pentru buna activitate a Centrului. Ulterior, autoritățile raionale vor prelua gestionarea lui și se vor îngriji de salarizarea angajaților. De notat că raionul Nisporeni se numără printre primele trei din republică în ceea ce ține implemenatrea proiectului respectiv.
Serviciul “Sprijin familial” presupune crearea unui fond de surse financiare, gestionat de către Direcția Asistență Socială, menit să sprijine familiile social-vulnerabile sau persoanele aflate în situații de risc. În acest sens, pentru anul 2013 au fost planificate deja 122 mii de lei. ”Şi pînă acum ajutam persoanele din categoriile respective, dar ele trebuiau să depună cerere, să aștepte ședința Consiliului raional… Atunci cînd vom avea un fond aparte, calea de ajutorare a beneficiarilor noștri va fi cu mult mai scurtă”, a accentuat Xenia Axente.
Cel de-al treilea serviciu, ”Asistent personal”, va veni în ajutorul persoanelor țintuite la pat. ”În cele mai multe cazuri, de acești bolnavi îngrijesc rudele lor sau persoane apropiate, care sînt nevoite să abandoneze serviciul. De aceea ne-am gîndit că ar fi bine să le oferim un salariu pentru munca lor în calitate de asistent personal”, a specificat Xenia Axente. Potrivit dînsei, asistentul personal urmează să fie angajat prin contract individual de muncă, încheiat cu autoritățile administrației publice locale. Conducerea Direcției Asistență Socială și-a propus, pentru anul viitor, angajarea a treizeci de asistenți personali și a unui șef de serviciu.
”Vom vedea cum vor decurge lucrurile în 2013 și, respectiv, vom încerca să ne acomodăm situației create la moment”, a punctat Xenia Axente. Dînsa s-a arătat optimistă în ceea ce priveşte atingerea scopurilor propuse pentru noul an, mai ales că propunerea de instituire a celor trei servicii a primit deja undă verde din partea Consiliului raional Nisporeni.
Ina Landa
Lasă un răspuns