Circa 10 milioane de lei pentru dezvoltarea turismului în Ungheni

Coperta brosurei „Oraşul Ungheni în imagini”
Coperta brosurii „Oraşul Ungheni în imagini”

Uniunea Europeană a acordat sprijin financiar Primăriei oraşului Ungheni ca aceasta să demareze un proiect de atragere a turiştilor în localitate. Peste 9,5 milioane de lei au fost cheltuiţi pentru proiectul „Abordarea integrată a durabilităţii producţiei de turism”, transmite Info-Prim Neo.
În cadrul acestui proiect a fost editat albumul „Oraşul Ungheni în imagini”. Autorul, Lucia Bacalu, a selectat peste 80 de imagini care prezintă localitatea. Albumul a fost editat în limba română şi engleză, iar exemplare din acesta au fost distribuite în toate cafenele şi restaurante.
Un alt element al proiectului a fost filmul „Ungheni – un oraş mic cu inimă mare”. De asemenea a fost editată o hartă a localităţii, în două limbi. Pe lângă informaţiile generale despre oraş, sunt prezentate locurile şi lucrurile cu care se mândresc cei din Ungheni. Podul Eiffel este unul dintre aceste locuri. El a fost proiectat de către renumitul inginer francez, care a construit şi turnul din Paris, Gustave Eiffel.
Podul Eiffel a fost construit în anul 1876, cântăreşte 355 tone. Acesta uneşte cele două maluri ale Prutului şi este destinat transportului feroviar. Podul a rezistat mai multor războaie bombardamente şi inundaţii. Până în prezent nu a fost reparat niciodată, deşi trenurile au circulat permanent peste el. Unghenenii se mândresc cu acest pod şi le place să spună că în lume există două turnuri Eiffel, unul în poziţie verticală – în Paris, şi altul în orizontală – la Ungheni, au remarcat autorităţile locale în cadrul unei vizite de informare la Ungheni.
O altă mândrie a locuitorilor din Ungheni este aleea de castani din centrul oraşului, una dintre cele mai lungi alei de castani din Europa, cu o lungime de peste 3 km.
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, care a participat la deschiderea unui nou centru de informare al Uniunii Europene la Ungheni, a spus că s-a convins personal că oraşul joacă rolul de punte a moldovenilor spre UE şi a rămas plăcut surprins de faptul că unghenenii au fost activi şi au găsit cum să acceseze ajutoarele UE.
Oraşul Ungheni a demarat circa 30 de proiecte de dezvoltare primind din partea UE granturi în valoare de circa 40 de milioane de euro.
Sursa: info-prim.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *