Nu e tîrziu niciodată să înveţi a juca şah

Ala Mutilică
Ala Mutilică

Viaţa este un şir de experienţe. Fiecare dintre ele ne face mai mari, chiar dacă uneori ne este greu să ne dăm seama de asta.
Obişnuiam să cred că cel mai rău lucru în viaţă este să fii singură. Nu e… Cel mai rău în viaţă e să ajungi să fii înconjurat de oameni care te fac să te simţi singură. Sufletul poate fi, cîte odată, oglindă, altă dată – fereastră. Uneori, e val negru de catifea, prin care nu trece lumina. Alteori – o rază de soare ce caută ieşire.
Îmi place toamna, pentru că toamna sînt eu. Dacă fiecare anotimp ar fi femeie la vîrste diferite, nu aş alege naiva si zburdalnica primavară, nici uşuratica şi încrezuta vară, nici gîrbovita şi ciufulita iarnă. Aleg toamna, femeia coaptă, femeia care are ce dărui şi ştie cum să o facă. Femeia sigură pe ea. Aleg toamna cea linistită şi înteleaptă, toamna care ştie să plîngă tăcut. Toamna care, ca o femeie elegantă, îşi schimbă înfăţişarea zi de zi. Credeţi-mă, femeia-toamnă ştie să mîngîie cu degete de frunze purpurii. Aleg toamna pentru că ea sînt eu.
“Auzit-ai, iubite cititor, povestea celui mai mare nebun de pe pămînt? Se spune că trăia odată, într-un oraş, un mare nebun. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii rîdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, lumea începea a rîde de la primele lui cuvinte… Că doar era cunoscut ca fiind nebunul oraşului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gînduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrîn înţelept. Ori îi spune bătrînul o cale de rezolvare, ori îşi ia viaţa. Bătrînul, zîmbind, l-a asigurat că nu e o problemă foarte grea. Nu trebuie decît să meargă înapoi şi, orice zic ceilalţi, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus: “Ce frumos e asfinţitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate dovedi. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz”, el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar zgomot. Şapte zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu pot fi date răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu etc. Apoi să se întoarcă la bătrîn.
Au trecut cele şapte zile. Omul nostru se întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos îmbrăcat. Faţa lui radia de fericire. Urmînd poveţele bătrînului, a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gînditor.
Orice ar fi spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea complet negativist. Trucul a funcţionat atît de bine, încît acum toţi ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipoli.
Oare de cîte ori în viaţa noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înţelese cu mintea, ci doar cu inima? Oare de cîte ori am negat existenţa acestor lucruri, pentru că mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva? Oare de cîte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii doar pentru a face faţă traiului de zi cu zi după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?
Morala: “Viaţa e ca un joc de şah, se joacă cu mintea, se cîştigă cu inima şi uneori te obligă la sacrificii, dar totdeauna trebuie să protejezi regina şi să nu laşi regele în şah, pentru că-n viaţă sînt mai mulţi nebuni decît pe tabla de şah şi ar fi păcat ca partida să devină doar remiză!”
Ala Mutilică


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *