Patru ungheneni şi trei lansări de carte
Publicul bibliofil din Ungheni a avut parte, recent, de o întîlnire de zile mari. Dumitru Crudu, unul dintre cei mai în vogă dramaturgi ai momentului, Radmila Popovici-Paraschiv, cea mai apreciată şi solicitată textieră din ultimii ani, Ion Iachim, publicistul şi scriitorul ce uimeşte mereu prin creaţiile sale, adunaţi grămăjoară de profesorul, doctor în economie Vasile Şoimaru, au revenit la baştină.
Dumitru Crudu s-a născut în Floriţoaia Nouă, Radmila Popovici-Paraschiv – în Floriţoaia Veche, Ion Iachim şi Vasile Şoimaru – la Cornova, sate ce fac parte din raionul Ungheni. “Nu-mi amintesc de unde a venit ideea, cum am început, dar știu exact că demult îmi doream să vă aduc niște ungheneni pe care nu-i cunoașteți foarte bine”, s-a adresat celor prezenţi în sala Bibliotecii “Dimitrie Cantemir” din Ungheni Vasile Şoimaru. Şi, ca să fie cît mai convingător, a insistat să fie organizate şi trei lansări de carte: “Cireșe pentru mareșal” de Ion Iachim, “EvAdam” de Radmila Popovici-Paraschiv şi “Teroarea comunistă în RSSAM (1924-1940) şi RSSM (1944-1947). Mărturii documentare” de Alexei Mamei. De altfel, şi Alexei Mamaei are tangenţe cu Ungheniul. În anii 1958-1961, dînsul a foat director la şcoala din Cornova.
“Cred că audienţa a fost prea mică pentru această lecție mare”, a remarcat, la finalul întîlnirii, judecătorul Vasile Lupu, emoţionat şi entuziasmat de clipele trăite în preajma celor patru ungheneni de marcă. “La astfel de întîlniri trăim momente deosebite”, a adăugat şi
Petru Langa, vicepreşedintele raionului Ungheni, după care a lansat o invitaţie oaspeţilor: “Veniți mai des la Ungheni, inclusiv în școli, căci sînteți purtătorii adevărului. Veniţi cu ocazii și fără ocazii, căci avem nevoie de prezența dumneavoastră”.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns