Marcel Guidea – primul campion mondial între juniori în istoria Republicii Moldova este de la Nisporeni

Marcel Guidea campion haltereNu a reușit bine să se bucure de laurii și titlul de campion european la haltere între juniori, că a şi devenit, doar la două săptămîni, campion mondial. Este vorba de Marcel Guidea, în vîrstă de 17 ani, discipol al şcolii de haltere din Nisporeni.
A revenit, chiar recent, de la Campionatul mondial din Slovacia cu două medalii de aur și una de argint. ”A fost greu, dar numai prin muncă poți obține succes”, a declarat proaspătul campion pentru ”Expresul”.
Sportivul a cucerit aurul la proba aruncat și total, cu un rezultat de 192 kg şi, respectiv, 347 kg. La stilul smuls s-a clasat pe locul doi, după ce a ridicat 155 kg.
„Marcel este primul campion mondial între juniori în istoria Republicii Moldova, dar și a raionului Nisporeni. Este mîndria noastră, este elevul nostru”, ne-a spus, vădit emoționat, Grigore Brașoveanu, directorul Şcolii de sport din Nisporeni, antrenor emerit al R. Moldova. Dînsul s-a arătat ferm convins că numele lui Marcel Guidea va răsuna încă de multe ori la competiţiile internaționale, mai ales că tînărul a stabilit și un nou record al Moldovei între juniori, la proba aruncat. Nimeni pînă la el nu a ridicat astfel o halteră cu greutatea de 192 de kilograme deasupra capului.
Pentru performanțele obținute, Marcel va primi din partea statului 33 mii de lei. Deocamdată, nu ştie ce va face cu aceşti bani. Ştie însă foarte sigur care îi sînt planurile de viitor. ”Muncă, muncă și iar muncă”, ne-a spus el foarte încrezut.
Marcel Guidea a început să se antreneze la haltere de la vîrsta de 11 ani. De la primele lecții și pînă în prezent, tînărul a fost tutelat de antrenorul Grigore Brașoveanu și tatăl său, Vasile Guidea, care i-au insuflat siguranța în forțele proprii, făurind astfel un adevărat campion.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *