Poveşti de adormit copiii
După un an de stagnare, de bîlbîieli şi călcat în străchini, iată că cei ce au ajuns, absolut accidental, în fruntea unor structuri statale foarte importante, încep să ticluiască poveşti de adormit copiii. Bravo lor! Ce să mai aştepte bătrîneţea ca să scrie memorii?
Poporul are nevoie acum de poveşti. De poveşti frumoase, cu Feţi-Frumoşi care vor construi peste noapte şcoli, spitale, stadioane. Uite că aşa, cu poveşti, cu semiadevăruri sau chiar cu minciuni sfruntate, timpul trece, iar ei, conducătorii noştri, se lăfăiesc în bine, profită din plin de toate privilegiile: sanatorii, mese copioase, banchete, aplauze şi închinăciuni.
Nu-i judec. De ce să nu profite, de ce să nu spună minciuni, dacă, de la un timp încoace, cea mai bună calitate a poporului nostru este capacitatea de a se lăsa prostit?
Asta însă nu înseamnă că cei ce au ajuns la putere, ziceam absolut accidental, sînt foarte deştepţi. Nu. Ei sînt şmecheri! Iar gradul de şmecherie al omului într-o activitate, spunea Lucian Blaga, este direct proporţional cu incapacitatea lui pentru acea activitate. Aţi înţeles? Dacă nu poţi face nimic, măcar spune ceva, debitează inepţii sau, cum se mai zice pe la noi, „pune macaroane pe urechi”. Vai de capul nostru!
Şi cînd te gîndeşti că în campaniile electorale mulţi vin cu sloganul: „Nu vorbe, ci fapte!”… Care fapte, domnilor? Unde-s faptele, domnilor? Show-uri ieftine, declaraţii populiste – de asta avem parte. Nu am să mă refer la ceea ce se întîmplă în ultimul timp. Se ştie foarte bine. În plus, îmi place nespus de mult cînd ies la suprafaţă, tam-nisam, „activiştii” ce se simt cu musca pe căciulă. Cît e de amuzant!
Tocmai din acest motiv, voi aduce în continuare o epigramă semnată de Florea Ştefănescu, foarte actuală şi foarte potrivită momentelor pe care le trăim: „Precum pe vremuri robii/ Purtau stăpînii-n spate,/ Poporul, din păcate,/ Îşi poartă azi neghiobii”.
Hai să vedem cine mai are curajul să ne oprească, să ne ia de mînă şi să ne spună părinteşte: „Cu cine vă consultaţi cînd scrieţi?”.
Dar să revenim la poveşti de adormit copiii. De tot mai multe şi de tot mai senine avem parte în ultimul timp. Dacă nu ar mai fi injecţiile financiare din exterior, dacă nu ar mai fi proiectele susţinute de diverse organisme internaţionale, ce ne-am face? Nimic nu s-a mişcat din loc. Nu am sesizat nici o idee demnă de luat în seamă în ultimii ani.
De cîteva luni bune, un ditamai aparat al unui preşedinte de raion, împreună cu un consiliu întreg nu pot soluţiona o problemă simplă: stabilirea unei organigrame a administraţiei raionului, care să corespundă întru totul legislaţiei în vigoare. Interesele sînt prea mari. Şi mocirla în care au nimerit creşte din ce în ce mai mult.
Dacă o problemă atît de simplă nu poate fi soluţionată, ce să mai aşteptăm de la ei? Şcoli, spitale, stadioane?
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns