Pe 11 noiembrie, locuitorii din Morenii Noi își vor alege primarul

alegeri
Sursa: poligtik.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pe 4 septembrie, data de 11 noiembrie curent pentru desfăşurarea alegerilor locale noi ale primarului comunei Morenii Noi, raionul Ungheni. De asemenea, a fost aprobat și programul calendaristic pentru desfăşurarea acestora.
Pentru aceeași data, 11 noiembrie, au fost anunțate și desfășurarea alegerilor locale noi în comunele Albina, raionul Cimişlia; Danu, raionul Glodeni și satelor Cîrpeşti, raionul Cantemir, Hristici, raionul Soroca.

Comisia a mai stabilit data de 21 octombrie, pentru desfăşurarea referendumului local privind revocarea lui Iuri Ivanov din funcţia de primar al satului Nihoreni, raionul Rîșcani. Decizia de a iniția referendumul local respectiv a parvenit din partea Consiliului sătesc Nihoreni, această autoritatea publică locală prezentând setul integral de documente aferente procedurii de inițiere și desfășurare a referendumului. Anterior CEC a decis că alegerile locale noi să se desfăşoare de două ori pe an, şi anume – în a doua zi de duminică din lunile mai şi noiembrie ale unui an calendaristic.

Tot în ședința de marți, CEC a acreditat pentru monitorizarea alegerilor în Adunarea Populară a Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia din 9 septembrie 2012:  câte un observator internațional din partea Ambasadei Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Ambasadei Republicii Poloneze în Republica Moldova, Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova și Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova; 7 persoane în calitate de observatori internaţionali din partea Ambasadei Republicii Turcia în Republica Moldova.

Sursa: politik.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *