Lucrările la gazoductul Iaşi — Ungheni ar putea începe la vară

Gazoduct
Foto: replicaonline.ro

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, s-a întâlnit, la Chişinău, cu omologul său moldovean, Marcel Răducan, cu care a discutat despre implementarea gazoductului Iaşi — Ungheni, cei doi oficiali exprimându-şi convingerea că, în cursul acestei veri, va începe contractarea lucrărilor de execuţie.
AGERPRES scrie că, în cadrul întâlnirii cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, delegaţia condusă de Cristian Petrescu a discutat despre stadiul implementării Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova şi a celor două protocoale adiţionale, precum şi a Declaraţiei comune privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului (semnată cu ocazia şedinţei comune a Guvernelor de la Iaşi, din data de 3 martie a.c.).
Cei doi miniştri au solicitat, de asemenea, urgentarea demersurilor în vederea implementării cât mai rapide a proiectelor.
Sursa: zdg.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *