„Viitorul vă aparţine!”. Bogdaproste, luţi-vi-l vouă

Constantin UzdrișRecent, am fost invitat, în calitate de oaspete, la Conferinţa naţională de constituire a organizaţiei de tineret a Partidului Acţiunea Democratică (PAD). Chiar mi-am dorit să simt şi din altă ipostază cum e să fii la un astfel de eveniment. Vorba e că în 2008 mai participasem la o conferinţă similară, dar în calitate de membru al unui partid ce a dispărut ulterior de pe arena politică. După dispariţia acestuia, mi-am jurat că nu voi mai fi membru de partid niciodată în viaţă.
Cîtă emoţie şi frenezie, cîtă importanţă şi mîndrie citeam pe feţele tinerilor politicieni! Acelaşi lucru  l-am observat şi a doua zi, la Congresul aripei de tineret a Partidului Socialiştilor, apoi la Congresul PLDM. Ceea ce-i uneşte pe aceşti tineri este credinţa naivă că ei sînt viitorul şi că ei pot influenţa (un mit!) deciziile luate. Aceşti tineri, care poartă cravată sau fular în culorile partidului, cred că liderii lor îi văd şi-i apreciază pe fiecare în parte. Nu mă îndoiesc, sînt tineri care chiar cred în acele ,,principii şi valori” arhicunoscute şi arhivehiculate de tot omul care se crede şi se vrea politician pe micul petec de pămînt dintre Prut şi Nistru.
Iată, foştii PLDM-işti şi AMN-işti trec la PAD,  ex-comsomoliştii aderă la socialiştii lui Igor Dodon. La conferinţe, toţi aruncă în stînga şi în dreapta discursuri cremoase, în care nu uită să menţioneze, de cîteva ori chiar, ,,numele cel sfînt” al liderului de partid. Or, în democraţia moldovenească, dacă nu e liderul – nu e nici partidul, iar dacă nu-i partidul – nu-i nici aripa, liga, organizaţia şi ce alte denumiri mai sînt de tineret.
Conform statutelor şi regulamentelor, organizaţile de tineret sînt autonome în cadrul partidelor, iar ideea creării acestora e asigurarea continuităţii şi promovarea politicilor de tineret. Liderii de partid susţin sus şi tare că tinerii au acces la putere şi pot să construiască viitorul acestei ţări. E adevărat, doi lideri ai organizaţiilor de tineret sînt parlamentari (Inna Şupac – PCRM şi George Mocanu -PLDM), un lider de tineret este ministru (Ion Ceban, PL – asta, după ce l-a detronat pe Sergiu Boghean care a creat organizaţia de tineret a PL). Cam atît.
Ah da, mai este ceva. Organizaţia de tineret PLDM a iniţiat o campanie de comunicare între tineri şi instituţiile statului. Cu alte cuvinte, aceştia şi-au propus ca tinerii să discute cu reprezentanţii PLDM aflaţi în funcţii de conducere. Nimic nou. Pe vremuri aşa proceda tineretul comunist. Şi Clubul studenţilor liberali au cerut acces liber în cămine după ora 23:00, de parcă unica problemă a unui student este accesul în cămin.
Nimeni însă nu cere mărirea numărului de cămine, în Chişinău fiind cămine în care, într-o singură cameră, stau şi cîte 8-10 persoane. Nu văd liberalii nici mobilierul vechi, nici lipsa de materiale didactice, nemaivorbind de migraţie, beţie, droguri, trafic de persoane, lipsa locurilor de muncă etc. Şi asta, în condiţiile în care partidul-mamă este la guvernare şi, pe deasupra, mai deţine postul de ministru al Tineretului şi Sportului.
În timp ce seniorii stau prin şedinţe, pleacă pe la Bruxelles sau Moscova, tinerii mai deschid o carte, sau un site de socializare, sau o sticlă cu ceva mai tare, sau, sau, sau… Tinerii politicieni adună  semnături, organizează conferinţe de presă… Într-un cuvînt, se antrenează pentru viaţa ce urmează.
De 20 de ani, politicienii moldoveni le tot spun: „Viitorul vă aparţine”. De ce atunci tot mai mulţi tineri fug, în prezent, din calea viitorului care li se pregăteşte?
Constantin Uzdriș


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *