Dorul de patrie şi neam l-a readus acasă

Efim Chicu, fost profesor de istorie şi limbă şi literatură română După ce a locuit mai mult timp în străinătate, dorul de patrie şi neam l-a readus acasă pe Efim Chicu, fost profesor de istorie şi limbă şi literatură română la gimnaziul din satul său de baştină, Meleşeni, Călăraşi. În viitorul apropiat, domnia sa urmează să lanseze cîteva volume de carte.
Efim Chicu s-a aflat timp de 9 ani printre străini, în Spania şi Portugalia. O seară petrecută pe malul Oceanului Pacific l-a determinat să înceapă a scrie versuri. De ce? Pentru că, spune el, s-a simţit foarte mic şi atunci s-a gîndit că trebuie să lase ceva în urma sa. Are deja lansate 10 volume.
Versurile călărăşeanului au ajuns la sufletele interpreţilor Viorel Burlacu, Valentin Boghean şi Iurie Sadovnic. „L-am cunoscut la un concert. S-a apropiat de mine, mi-a spus că scrie versuri şi mi-a lăsat două dintre volumele sale. În drum spre casă le-am răsfoit şi am rămas de-a dreptul frapat de felul său unic de a aborda tema mamei, patriei, părinţilor, migraţiei. Atunci mi-am zis că voi face neapărat un CD pe versurile sale”, spune Viorel Burlacu. Şi Valentin Boghean, şi Iurie Sadovnic au promis că neapărat vor compune melodii pe versurile lui Efim Chicu.
După Apropo Magazin


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *