Succes de răsunet pentru o educatoare din Ungheni

Emilia Cucuruzac, educatoare la grădiniţa nr. 9 din Ungheni, a fost declarată cea mai bună educatoare din Republica Moldova,
fiindu-i conferit titlul „Educatoarea anului” şi un premiu în valoare de 50 mii de lei. Evenimentul s-a produs la 4 octombrie, pe scena Palatului Naţional din Chişinău, fiind prilejuit de Ziua lucrătorului din învăţămînt.
A fost o surpriză pentru domnia sa. A recunoscut că nu se aştepta să fie declarată chiar cea mai bună, deşi spera să obţină o menţiune. În clipa în care şi-a auzit numele, emoţiile au cuprins-o, iar în faţa ochilor i s-au perindat toate momentele pe care le-a trăit în acest an: etapele de concurs pe care a trebuit să le treacă, susţinerea pe care a avut-o din partea unora, dar şi invidia pe care a simţit-o din partea altora. Au podidit-o lacrimile. „La un moment dat, nu vedeam pe nimeni în sală, o vedeam doar pe Iulia Pancu (şefa Direcţiei Raionale Învăţămînt, Tineret şi Sport – nota red.), un singur punct, şi mă gîndeam că nu trebuie să-i fac pe ungheneni de ruşine. Mi s-a oferit cuvîntul, trebuia să vorbesc doar 30 de secunde. Am tras aer în piept de două ori şi… Cred că m-am descurcat”, povesteşte dînsa despre acel moment frumos din viaţa ei. Premiul i-a fost înmînat de preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. „Mi-a dorit succes şi mi-a zis să nu mă opresc aici, să merg mai departe”, ne-a spus Emilia Cucuruzac.
„Este un educator bun. Or, numai un educator bun ar fi putut obţine un asemenea succes”, a subliniat Lucia Gavriliuc, şefa grădiniţei în care activează, deja de şapte ani, Emilia Cucuruzac. Dînsa a remarcat conclucrarea fructuoasă a educatoarei cu părinţii, care-i sînt mereu alături. Dar şi cu colegii de serviciu. „Numai dintr-un colectiv puternic poate ieşi un învingător”, a menţionat directoarea.
Fiind întrebară ce va face cu premiul, Emilia Cucuruzac a zîmbit, după care a spus: „În primul rînd, aş vrea să-mi amenajez bucătăria, să mi-o reînnoiesc, ca să îmi amintească permanent de acest succes. Voi cumpăra ceva şi pentru copiii mei. I-am cam ignorat, nu le-am acordat atenţia cuvenită, m-am dedicat mai mult copiilor altora decît fiicei şi feciorului meu”. Aşa se obţine un succes, prin multă muncă şi dragoste pentru ceea ce faci. Este reţeta pe care ne-a oferit-o Emilia Cucuruzac.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *