Vara copiilor sub umbrela bibliotecii. Zece zile în care lectura s-a împletit cu jocul, creativitatea și prietenia
Vacanța de vară a fost una plină de descoperiri pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12, ani care au participat la programul estival „Sub umbrela bibliotecii”, organizat de Filiala de Carte Românească „George Barițiu” Brașov – Ungheni, în parteneriat cu Biblioteca Filiala nr. 4 Ungheni.
Timp de zece zile, biblioteca s-a transformat într-un spațiu al imaginației, în care lectura a fost punctul de plecare pentru numeroase activități educative, culturale și recreative. Programul a urmărit să îi apropie pe copii de lumea cărților, oferindu-le, în același timp, posibilitatea de a învăța prin joacă, de a-și dezvolta creativitatea și de a petrece timpul liber într-un mod util și plăcut.
Coordonate de bibliotecarele Olga Burlacu și Rodica Cononov, activitățile au fost concepute astfel încât fiecare zi să aducă o nouă temă și o nouă provocare. Copiii au avut ocazia să citească, să deseneze, să creeze, să exploreze natura și să colaboreze în echipă, descoperind că biblioteca poate fi un loc al aventurii și al prieteniei.
Organizatorii și-au propus să stimuleze imaginația copiilor prin povești, desen și dramatizări, să promoveze învățarea prin jocuri și concursuri, să le ofere ocazia de a descoperi noi culturi și autori, dar și să consolideze relațiile dintre participanți prin activități de grup și proiecte comune. „Fiecare zi a venit cu activități diferite. Programul a început cu jocuri de cunoaștere și exerciții interactive. A urmat ziua dedicată explorării naturii și lecturii, în care participanții au devenit adevărați „detectivi printre cărți”, descoperind informații despre mediul înconjurător prin intermediul lecturii și al jocurilor tematice”, a menționat Rodica Cononov, bibliotecară la Biblioteca Filiala Nr.4.
Pe parcursul programului, copiii au avut parte și de activități desfășurate în aer liber, unde lectura s-a împletit cu jocul, creativitatea și descoperirea naturii. Au pictat, au pus în scenă personaje din povești, au creat obiecte inspirate din materiale naturale. O altă activitate i-a purtat pe copii într-o călătorie culturală prin tradițiile europene și creația scriitorului Spiridon Vangheli. O altă experiență propusă copiilor a fost descoperirea legăturii dintre carte și film, prin vizionarea animației „Ratatouille” și schimburi de impresii despre cele două forme de prezentare a poveștii. Atelierul „Micii creatori” le-a oferit copiilor posibilitatea de a trece de la cititori la autori, prin scrierea propriilor povești și realizarea unei cărți comune.
Potrivit organizatorilor, colaborarea dintre cele două biblioteci a demonstrat că instituțiile de cultură pot deveni adevărate centre ale comunității, unde copiii nu doar citesc, ci învață să comunice, să colaboreze și să își exprime creativitatea într-un mod liber și autentic. „Copiii au descoperit că lectura poate fi o aventură, iar prietenia cel mai frumos dar al verii. Activitățile au adus împreună zâmbete, povești și amintiri care vor rămâne vii în inimile participanților. Amintirile acestei ediții a taberei vor fi păstrate și în albumul „Lecturile verii sub umbrela bibliotecii”, care va reuni fotografii, creațiile copiilor și cele mai frumoase momente ale programului”, a declarat Olga Burlacu, șefa Filialei de Carte Românească „George Barițiu” din Brașov – Ungheni.
Programul estival s-a încheiat cu un picnic literar și o festivitate în cadrul căreia au fost expuse lucrările realizate de copii, au fost prezentate momente artistice, iar fiecare copil a primit o diplomă de participare.
Tatiana Tesliuc



Lasă un răspuns