Vehiculele cu probleme tehnice majore riscă suspendarea înmatriculării
Vehiculele care prezintă un risc imediat pentru siguranța rutieră ar putea fi scoase temporar din trafic printr-un nou mecanism de suspendare a înmatriculării, fără ca proprietarii să fie obligați să reînmatriculeze mașina după remedierea problemelor tehnice, scrie bizlaw.md.
Potrivit Agenției Servicii Publice, măsura este prevăzută într-un nou proiect de lege care urmărește creșterea siguranței rutiere și eliminarea din trafic a vehiculelor cu defecțiuni majore sau periculoase.
Suspendarea înmatriculării va fi aplicată în cazul mașinilor care au inspecția tehnică periodică expirată sau care prezintă probleme tehnice grave depistate în cadrul verificărilor efectuate la stațiile de testare ori în trafic.
Autoritățile precizează că suspendarea nu înseamnă anularea înmatriculării. Certificatul și numerele de înmatriculare nu vor fi anulate, iar suspendarea va înceta automat după efectuarea inspecției tehnice și confirmarea remedierii deficiențelor.
În cazul identificării unor probleme tehnice, proprietarii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a circula strict către un service auto și ulterior către stația de testare tehnică, în vederea remedierii defecțiunilor.
După expirarea acestui termen, conducerea unui vehicul cu înmatricularea suspendată va fi sancționată cu amenzi mai mari, iar polițiștii vor putea ridica plăcuțele de înmatriculare.
Datele privind starea tehnică a vehiculelor vor fi transmise electronic de către stațiile de testare, iar proprietarii vor primi notificări automate despre schimbarea statutului mașinii.
Noile reguli urmează să intre în vigoare la șase luni de la publicarea oficială a legii.
Expresul



Lasă un răspuns