Amalgamarea voluntară prinde contur la Ungheni: autoritățile locale au discutat etapele reformei cu Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului

Recent, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Ungheni a avut loc o întrevedere între grupul de lucru format din primarii și membri ai grupului de lucru din șapte localități – Zagarancea, Mănoilești, Valea Mare, Florițoaia Veche, Cetireni, Unțești și Morenii Noi – și secretarul general al Guvernului Republicii Moldova, Alexei Buzu. Subiectul central al discuțiilor a fost procesul de amalgamare voluntară a autorităților publice locale.

Au fost prezentate și analizate rezultatele consultărilor publice desfășurate în teritoriu, inclusiv răspunsurile colectate prin chestionare distribuite cetățenilor din cele șapte localități.

Primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a declarat că procesul a fost inițiat la nivelul consiliului municipal și că toate localitățile implicate au fost incluse în mecanismul de lucru comun. Potrivit acestuia, fiecare primărie a desemnat reprezentanți în grupul de lucru, iar cetățenii au fost informați despre obiectivele reformei. „Am constituit grupul de lucru și am implicat fiecare localitate prin reprezentanți desemnați. Am desfășurat activități de informare și am colectat opiniile oamenilor. În mare parte, inițiativa a fost înțeleasă și primită pozitiv”, a menționat Vitalie Vrabie.

În cadrul discuțiilor, secretarul de stat Alexei Buzu a explicat că amalgamarea presupune o serie de etape tehnice complexe, care trebuie parcurse înainte de adoptarea deciziilor finale. Acestea includ armonizarea resurselor administrative, a bugetelor, registrelor, patrimoniului și serviciilor publice din localitățile implicate. „Este un proces complex din punct de vedere operațional. Trebuie să clarificăm toate aspectele legate de resurse umane, active, bugete, servicii și instituții. În paralel, este esențial să comunicăm constant cu cetățenii și să explicăm fiecare etapă”, a afirmat Alexei Buzu.

El a adăugat că Guvernul Republicii Moldova va oferi sprijin metodologic și financiar autorităților locale implicate, inclusiv prin ghiduri de implementare și stimulente destinate dezvoltării infrastructurii și îmbunătățirii serviciilor publice. Potrivit acestuia, mecanismul de stimulare financiară este conceput pentru a accelera investițiile la nivel local, după finalizarea procesului de amalgamare.

Totodată, a fost evidențiată importanța comunicării directe cu cetățenii, în contextul în care reformele administrative generează, de regulă, întrebări și incertitudini la nivel comunitar. Reprezentanții localităților au expus situațiile specifice cu care se confruntă în prezent administrațiile locale mici și beneficiile potențiale ale consolidării administrative.

Nicolae Sorotinschi, primarul satului Unțești a declarat că localitatea pe care o conduce privește pozitiv procesul de amalgamare și consideră că eventualele divergențe apărute la etapa inițială vor fi depășite odată cu avansarea reformei. Potrivit acestuia, deși procesul este unul dificil și presupune adaptare, beneficiile pe termen lung sunt importante pentru comunitățile mici. Edilul a subliniat că, în condițiile actuale, o primărie cu aproximativ o mie de locuitori întâmpină dificultăți majore în menținerea autonomiei financiare și în gestionarea provocărilor economice, mai ales în lipsa unor venituri proprii suficiente. În cazul satului Unțești, doar aproximativ 20% din buget este format din venituri proprii, restul fiind acoperit prin transferuri și alocații.

Totodată, acesta a menționat că localitatea nu vine în procesul de amalgamare cu probleme majore de infrastructură, întrucât în ultimii ani au fost realizate investiții importante în drumuri, apeduct și gazificare. Cu toate acestea, gestionarea deșeurilor rămâne una dintre cele mai mari necesități ale comunității. „Va fi un proces greu, pentru că este ceva nou, dar noi credem că este un pas benefic. Avem o infrastructură dezvoltată, însă problema gestionării deșeurilor rămâne una importantă pentru localitate”, a declarat Nicolae Sorotinschi.

La rândul ei, Ana Dicusar, membră a grupului de lucru din Cetireni și fost primar al localității, a evidențiat faptul că reforma, deși complexă și uneori controversată, este necesară pentru consolidarea capacității administrative și atragerea investițiilor. Ea a menționat că localitățile mici întâmpină dificultăți în a concura pentru investiții și proiecte de dezvoltare, iar asocierea într-o structură administrativă mai mare ar putea crește eficiența și capacitatea de implementare a proiectelor publice. „Este o reformă complicată, trebuie să recunoaștem acest lucru, însă una necesară. O primărie mică nu mai poate fi suficient de puternică pentru a atrage investiții și pentru a face față tuturor provocărilor. Cetireni are infrastructură și nu este o localitate rămasă în urmă, dar mai avem nevoie de dezvoltarea sistemului de canalizare și extinderea serviciilor de salubrizare. Cred că alături de un partener puternic vom deveni și noi mai puternici”, a subliniat ea.

Procesul de amalgamare voluntară urmează să continue cu etapele tehnice și administrative prevăzute, inclusiv definitivarea aspectelor instituționale și juridice, precum și continuarea consultărilor publice în fiecare localitate implicată. Decizia finală va fi adoptată la nivel local, în baza procedurilor legale și a rezultatelor consultărilor, după finalizarea tuturor pașilor de pregătire și armonizare administrativă.

De menționat că satul Costuleni din raionul Ungheni și comuna Brătuleni din raionul Nisporeni și-au exprimat intenția de a participa la procesul de amalgamare cu municipiul Ungheni. În acest sens, la data de 15 mai, Consiliul municipal Ungheni a adoptat decizia, astfel încât numărul total al primăriilor implicate în procesul de amalgamare voluntară ajunge la 9.

În contextul procesului de amalgamare voluntară și în scopul îmbunătățirii calității vieții oamenilor, Guvernul Republicii Moldova va asigura o susținere financiară în sumă de aproximativ 140 de milioane de lei pentru infrastructura din Ungheni, Zagarancea, Mănoilești, Valea Mare, Florițoaia Veche, Cetireni, Unțești, Morenii Noi, Costuleni și Brătuleni, în cazul în care primăriile s-ar uni.
În acest contrext, Primăria municipiului Ungheni a inițiat consultări publice prin completarea unui chestionar pentru a selecta una dintre problemele care  ar trebui să fie soluționată în primul rând.
Chestionarul poate fi completat AICI.

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *