Autoritățile pregătesc legislația pentru AI: accent pe protecția datelor

Imagine simbol: magnetic-it.com

Republica Moldova accelerează procesul de digitalizare în contextul integrării europene, înregistrând progrese la Capitolul 10 de negocieri – Societatea informațională și mass-media. Autoritățile anunță că, până la sfârșitul anului, va fi adoptat cadrul legal necesar alinierii la standardele Uniunii Europene, în timp ce mediul de afaceri atrage atenția asupra provocărilor aduse de dezvoltarea inteligenței artificiale.

Viceprim-ministrul Eugen Osmochescu a declarat, în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” de la Moldova1, că legislația în domeniul digitalizării va fi ajustată la normele europene, iar Republica Moldova își consolidează poziția în regiune prin dezvoltarea serviciilor digitale.

„Avansăm până la sfârșit de an cu adoptarea legii, cu integrarea în spațiul UE. Ecosistemul serviciilor digitalizate atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul privat este unul avansat. Noi suntem acum, probabil, și dascăli pentru unele state, care învață de la noi”, a afirmat oficialul.

Un element important al infrastructurii digitale este platforma guvernamentală EVO, concepută pentru a asigura interoperabilitatea sistemelor digitalizate. Potrivit ministrului, aceasta va fi utilizată inclusiv pentru integrarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială.

Autoritățile susțin că dezvoltarea tehnologică va fi însoțită de măsuri stricte privind protecția datelor personale, considerate un pilon esențial al noii legislații.

„Protecția datelor cu caracter personal este un pilon de bază al întregii proceduri de digitalizare, precum și al aplicării inteligenței artificiale, în special acum, când ne integrăm în spațiul UE”, a subliniat Eugen Osmochescu.

La finalul anului 2025, Republica Moldova a atins obiectivul stabilit în Agenda de Reforme a Planului de Creștere 2025–2027 privind digitalizarea serviciilor pentru mediul de afaceri.

În prezent:

  • 316 servicii pentru antreprenori (75,5%) sunt disponibile online;
  • 239 de servicii publice (57,7%) pot fi accesate digital.

Toate serviciile sunt integrate pe platforma guvernamentală EVO, care devine principalul instrument de interacțiune digitală dintre stat, cetățeni și mediul de afaceri.

Autoritățile susțin că digitalizarea este un element-cheie al parcursului european al Republica Moldova, iar noile politici vor urmări atât alinierea la standardele UE, cât și stimularea inovației locale.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *