Începând cu anul viitor, liceenii ar putea să-și aleagă ce ore să frecventeze

Imagine simbol, sursa: ipn.md

Începând cu septembrie 2025, liceenii din Republica Moldova ar putea să-și aleagă 50% din ore „în funcție de preferințe”. „Din 30 de ore pe săptămână, 15 să fie disciplină obligatorie și 15 să fie la alegere”, a comunicat ministrul Educației Dan Perciun. Potrivit oficialului, acest plan-cadru de alternativă nu va fi posibil de implementat în fiecare școală. „Trebuie să ai un număr mai mare de elevi ca să poți să dai opțiuni”, a precizat el, scrie newsmaker.md.

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a spus la Exclusiv TV că instituția pe care o conducere își dorește ca la liceu „să avem posibilitatea ca din 30 de ore pe săptămână, 15 să fie disciplină obligatorie și 15 să fie la alegere”.

„Practic jumătate din tot ce învață un elev la liceu să depindă de el, de clasa lui. Nici nu o să mai aibă clasă caatare, el o să aibă lecție de exemplu de matematică – cineva o să aibă 3 ore, cineva o să aibă 5 ore. (…) Ideea de bază este să oferim mai multă flexibilitate așa cum este în alte sisteme de învățământ de exemplu în Marea Britanie, în Statele Unite, în unele țări europene. Toată lumea are un element de flexibilitate, întrebarea este cât de mult? Noi vrem să avem 50/50. 50 e ceea ce îi pentru toți, 50 e în funcție de preferințele elevului”, a menționat Perciun.

El a mai spus că aceasta „nu este posibil pentru fiecare școală pentru că trebuie să ai un număr mai mare de elevi ca să poți să dai opțiuni”.

„De exemplu, dacă ai în clasa a 10-a doar 30 de elevi poți să ai o situație când din ei 3 aleg fizica și atunci nu poți preda fizica la 3 copii. De aia în mod normal ar trebui să ai măcar 100 de copii în clasa 10-a, 100 de copii în a 11-a, ca oferind opțiuni statistic vorbind oricum 15-17-20 să aleagă o disciplină. De aia pentru școlile care au la liceu 10 copii în clasa a 10-a, bineînțeles că nu o să fie o opțiune dar noi avem și licee foarte mari care au sute de copii la liceu și respectiv pentru ei s-ar putea să fie o opțiune interesantă. Noi o să o propunem, ea nu o să fie obligatorie. Cine o să vrea – o să o facă”, a adăugat oficialul.

Întrebat de când va fi posibil acest lucru, Perciun a răspuns: „Noi am vrea din septembrie 2025 deja să oferim acest plan-cadru de alternativă pentru cei care sunt interesați”.

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *