Opinii / Natalia Junghietu: Despre transparență, comunicare și… block pe rețele

Natalia Junghietu

Se vorbește, în ultimul timp, tot mai mult despre transparență. Transparență în sus, transperență în jos, la stânga, la dreapta.

Dar oriunde te-ai întoarce, vezi de toate, numai transperență nu. Instituțiile publice de stat sunt instruite cum să fie cât mai transparente, funcționarii sunt instruiți cum să fie și ei mai transparenți, se implementează proiecte peste proiecte, dar în majoritatea cazurilor am impresia că e pe alături. Și rămânem doar la nivel de discuție.

De ce am hotărât să abordez acest subiect? Trebuie să fim conștienți că în era tehnologiilor informaționale, majoritatea cetățenilor se informează de pe internet: site-uri, rețele sociale. Foarte puțini își permit luxul să stea în fața televizorului preț de câteva minute pentru a asculta un buletin de știri și încă și mai puțini își permit luxul de a lua un ziar în mână și să-l răsfoiască cap – coadă. Argumentul e unul și același pentru toți: nu am timp.
Dar iată că să stea cu telefonul în mână, să ruleze un site sau rețelele sociale – au timp, pentru că acest lucru îl poți face din mers, oriunde ai fi și indiferent de ocupație. Chiar și cele 5 minute de relaxare pe care ți le iei uneori, tot cu ochii în telefon stai. Asta înseamnă era tehnologiilor informaționale și ne dăm bine seama că nu putem schimba aproape nimic.

Că fiu sinceră, noi, jurnaliștii, tot de pe rețelele sociale de multe ori ne informăm. De aceea, mi-am propus să văd dacă cele 32 de primării din raionul Ungheni, cu excepția primăriei municipiului Ungheni, sunt transparente. Am deschis facebook-ul și am început să dau la căutare toate primăriile raionului. Le-am luat la rând, în ordine alfabetică. Am descoperit că, din cele 32 de primării, doar 11 nu au pagină de facebook. Din cele care au pagină de facebook, majoritatea sunt active.

Am făcut chiar și un top al celor mai active primării: Măcărești, Costuleni, orașul Cornești, satul Cornești, Hîrcești, Zagarancea etc. Mai mare dragul e să le accesezi paginile lor de facebook. Acolo găsești cele mai importante și actuale inițiative sau proiecte care se implementează în comunitate. Oamenii comentează, dezbat, își spun opiniile. Astfel se menține dialogul activ între administrația publică locală și cetățeni. Deci, aici se ține cont și de transparență!

Dar aș vrea să știu cum comunică administrațiile publice locale cu cetățenii în cazul în care nu au o pagină de facebook? Cum îi anunță despre inițiative, proiecte, ședinte, consultații publice? Merg de la casă la casă? Plasează afișe la primărie? Nu cred! Sau poate că într-o localitate mică, informația se transmite mai ușor din vorbă în vorbă? Cine știe. Dar într-o localitate mai mare, cum este?

Voi da un exemplu: Petrești este o comună mare, în componența căreia sunt satele Petrești, gara Petrești și Medeleni. Eu, fiind de baștină din satul Petrești, tare mi-e interesant ce se întâmplă în localitate. Locuiesc acolo și, din păcate, schimbări nu prea văd în ultimii 10 ani. Nici proiecte, nici inițiative. Poate că eu nu sunt informată bine, sau poate nu văd bine. La primărie mă duc o dată în an. Pagină de facebook primăria nu are, primarul localității m-a blocat pe facebook. Bun, presupunem că e pagina lui privată și dânsul își alege singur prietenii după bunul său plac. Dar, atâta timp cât ești o persoană publică, nu ai „dreptul moral” (așa cum spunea cineva) să faci acest lucru. Deci, la capitolul transparență și comunicare – nu am ce comenta.
Tare mă doare atunci când văd mișcare și dezvoltare în sate mici, iar un sat mare se năruie (nu fac aluzie la nimic, să fie clar).

Tare îmi plac primarii cu inițiativă, cu suflet, cu dăruire pentru localitatea lor. Și mari îmi sunt nedumeririle atunci când văd primari pe care nu prea îi interesează nici comunicarea cu cetățenii, nici elaborarea de proiecte, nici schimbările în bine. De ce o fi dorit aceștia cu tot dinadinsul să ajungă și să tot rămână în fotoliul de primar? Și de ce acele comunități le tot încredințează votul lor? Necunoscute sunt căile Domnului.

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *