Cei care locuiesc împreună cu persoanele bolnave și le îngrijesc, vor avea parte de concediu

În Codul Muncii urmează să fie introdus un nou tip de concediu, și anume cel pentru îngrijirea unei rude bolnave sau a unei persoane bolnave care locuiește în aceeași locuință cu salariatul. Prevederile se conțin într-un proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, transmite IPN.

Astfel, proiectul prevede introducerea concediului de îngrijire pentru salariații care oferă îngrijiri personale sau asistență unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijiri sau de sprijin semnificativ ca urmare a unei probleme grave de sănătate.

Potrivit proiectului, acest tip de concediu va fi neplătit și cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic. „Modificarea propusă rezidă din necesitatea asigurării coordonării măsurilor ce se impun în vederea armonizării cadrului legislativ național la legislația europeană, ca temei fiind Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE”, menționează MMPS.

Concediul neplătit pentru îngrijirea unei persoane care locuiește în aceeași locuință cu salariatul se va acorda în baza unei cereri scrise.

Expresul.md

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *