O nouă ediție a Galei Pomilor de Crăciun s-a desfășurat și în acest an
14 instituții publice, dar și alte persoane, și-au expus cei mai originali brazi și cele mai creative compoziții în cadrul celei de-a VI-a ediție a Galei Pomilor de Crăciun, care s-a desfășurat pe 20 decembrie, chiar în holul Primăriei municipiului Ungheni.
Brazi ai amintirilor, brazi împodobiți cu fructe uscate sau bomboane, brazi confecționați din materiale reciclabile și multe alte compoziții și decorațiuni ingenioase au fost expuse și prezentate, rând pe rând, de către reprezentanții instituțiilor care au participat.
Bunăoară, reprezentanții grădiniței „Steluța” au venit la gală cu un brad confecționat din știuleți de porumb, din roada acestui an, denumit „Bradul moldoveanului”. De asemenea, au realizat și o compoziție, în care au reprezentat, în miniatură, centrul orașului vechi. Nelipsită a fost și mămăliga aburindă cu brânză de oi, din care a putut să guste cei prezenți la eveniment.
Cei de la Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria” s-au prezentat cu un brad ansamblat din logoul instituției. Iar la poalele bradului, au imortalizat o scenă a copiilor la săniuș. Bradul a fost împodobit cu lumănări, simbolizând lumina sufletului.
Valentina Obadă, conducătoarea Centrului de Creație „Fantezie” din cadrul Palatului de Cultură, a prezentat un brad confecționat manual. „Anii precedenți, centrul nostru a prezentat brazi lucrați după modelul artei populare, croșetați sau cusuți, anul acesta am pus accent pe arta modernă. I-am dat denumirea de „Brad nocturn”, deoarece trecerea dintre ani are loc noaptea. Am ales pe fundal o țesătură neagră, iar bradul în sine a fost realizat din culori aprinse, care imită jucăriile și luminițele de pe brad.”, a explicat ea. Bradul are 1,60 înălțime și a fost realizat din materiale reciclabile.
Reprezentanții Centrului de Creație al Copiilor au creat un brad ieșit din tiparele obișnuite. „Am decis să realizăm un brad axat pe tematica mării. Am folosit o plasă de culoare albăstră, pe care am agățat scoici. De asemenea, am venit cu o expoziție creată de către profesorii și copiii de la Centrul nostru.”.
Două eleve din clasa a VIII-a de la Liceul „Gheorghe Asachi” au prezentat un brad, la fel, din materiale reciclabile. „Acest brad face apel la conștiința umană și transmite ideea de a refolosi obiecte vechi, pentru a crea ceva frumos.”, spun fetele.
Un alt brad confecționat din patru nivele, a reprodus scene din municipiul Ungheni. La primul nivel, cei de la grădinița „Delia”, au reprezentat Gara Internațională Ungheni, la nivelul doi, au fost redate casele din cartierele municipiului, dar și primăria, iar la cel de-al treilea – oamenii activi, ce contribuie la dezvoltarea orașului, făcuți din turte dulci. Și, cel de-al patrulea nivel, reprezentând colectivul grădiniței. Liceul „Vasile Alecsandri” anul acesta au decis să împodobească un brad cu dulciuri și să îl ducă la Centrul de Bătrâni, pentru a le oferi bătrânilor un strop de bucurie. De asemenea, nu au uitat și de cadouri ce conțin produse de patiserie.
Eduard Balan, viceprimarul orașului Ungheni, a remarcat munca depusă de către toți participanții. „A devenit o tradiție, pentru al șaselea an consecutiv să fie organizat acest concurs deosebit, dedicat simbolurilor și tradițiilor de iarnă. În fiecare an, observăm tot mai multe inițiative și idei frumoase, iar acest lucru nu poate decât să bucure.”, a subliniat el.
Vlad Savin, arhitector șef al municipiului Ungheni a fost unul din membrii juriului, care a evaluat lucrările, conform criteriilor stabilite în regulament. „La realizarea acestor lucrări a fost depusă o muncă destul de mare. Din cele văzute, lucrările sunt foarte frumoase. Sper, în calitate de membri ai juriului, să fim corecți și obiectivi, deși e foarte greu să evaluezi aceste lucrări deosebite și bine – lucrate. Dar, astea sunt regulile concursului și sperăm să nu dezamăgim pe nimeni.”, a menționat dânsul.
Astfel, premiile au fost acordate după cum urmează:
La categoria „Pomi de Crăciun”:
locul I – Grădinița „Steluța”,
locul II – Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria”,
locul III – Centrul de meșteșugărit „Fantezia” de la Palatul de Cultură și Grădinița „Andrieș”.
La categoria „Expoziții de Crăciun”:
locul I – Grădinița „Tereza Sobolevschi”,
locul II – Grădinița „Delia”,
locul III – Olga Mazur (Centrul „Liliart”),
mențiune – Centrul de Resurse Incluzive.
La final, viceprimarul Eduard Balan a înmânat tuturor participanților cadouri, iar celor care au ocupat locuri premiante– premii bănești.
De subliniat că, evenimentul a fost organizat de către Primăria Municipiului Ungheni în parteneriat cu voluntarii „Pro Ungheni”.
Un reportaj foto puteți vedea pe pagina de Facebook – Expresul
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns