120 de mii de lei – pentru tinerii care se vor angaja în instituțiile de cultură din țară

Imagine simbol

Tinerii care, după absolvire, se vor angaja în instituții publice din domeniul culturii și în subdiviziuni structurale ale autorităților publice locale vor primi indemnizații din partea statului. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în lectura a doua de Parlament, scrie zdg.md.

Astfel, absolvenții instituțiilor de învățământ superior cu profil artistic care se vor angaja conform repartizării Ministerului Culturii vor primi o indemnizație unică în valoare de 120 de mii de lei. Pentru absolvenții instituțiilor profesional tehnic mărimea indemnizației va fi de 90 de mii de lei. Banii vor fi oferiți în trei tranșe egale, în primii trei ani de activitate.

Indemnizația unică în mărime de 120 mii lei, pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior de profil, la fel ca cea de 90 de mii de lei, se va achita în trei rate egale, o jumătate din prima rată fiind achitată după prima lună de activitate, iar a doua jumătate la finalul primului an de activitate, iar ulterior, celelalte rate vor fi achitat la sfârșitul fiecărui an de activitate.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Culturii cu scopul de a „motiva tinerii să se angajeze în instituțiile de cultură din țară, iar distribuirea prestatorilor de conținut cultural să fie uniformă din punct de vedere geografic”.

Potrivit datelor statistice, în ultimii trei ani, din cei 913 absolvenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la profilul Arte doar 90 s-au angajat în domeniu. În același timp, niciunul din cei 265 de absolvenți ai celor cinci instituții de învățământ profesional tehnic cu profil de arte nu a fost plasat în câmpul muncii.

Conform ultimelor statistici, în R. Moldova, funcționează 1 300 de biblioteci publice teritoriale, 1 194 de case de cultură și 132 de muzee. Majoritatea angajaților din aceste instituții au peste 55 de ani, iar ponderea celor cu studii superioare de profil este în descreștere continuă.

Beneficiari ai îndemnizațiilor unice vor fi absolvenții începând cu anul de studii 2023-2024, iar prevederile care vizează indemnizația vor intra în vigoare la data de 1 iulie 2024.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *