În zonele rurale vor fi înființate mai multe farmacii subvenționate de stat

Mai multe farmacii subvenționate de stat vor fi înființate în zonele rurale ale Republicii Moldova. Inițiativa care aparține unui grup de parlamentari a fost avizată pozitiv de Guvern.

Prin extinderea rețelelor de farmacii comunitare, cetățenii vor avea acces mai rapid la medicamente esențiale, a subliniat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Potrivit acesteia, în următoarele zile urmează să fie pregătit și regulamentul de implementare.

Amintim că, în raportul publicat de Curtea de Conturi, în luna martie 2023, s-a constatat că, în municipiul Ungheni, în acel moment, erau 23 de farmacii ceea ce depățește de aproximativ 3 ori normativele stabilite de lege. Conform informației, orașul Ungheni are o populație de 32.379 de oameni iar potrivit legii ar fi trebuit să existe doar 8 farmacii.

De asemenea, auditorii au stabilit că, deși în orașe numărul farmaciilor înființate depășește normativele prevăzute, situația din satele din aria de cuprindere a acestora denotă lipsa acestora.

Potrivit sursei, se remarcă faptul că ”pentru populația de 18.149 de locuitori din 11 sate care fac parte din raionul Ungheni, care numără până la 2000 persoane fiecare, nu a fost înființată nici-o instituție farmaceutică”. Iar aceasta duce la limitarea accesului populației la medicamente.

În același timp astfel de situații sunt înregistrate și la Chișinău, Bălți, Râșcani, Sângerei, Ștefan Vodă și Căușeni.

Legislația prevede că:

Farmaciile (filialele) nou fondate vor fi amplasate la o distanță de cel puțin 250 de metri (cale accesibilă) de la farmacia (filiala) existentă și la o distanță de cel puțin 500 de metri (cale accesibilă) de la farmacia existentă cu funcție de preparare a mendicamentelor extemporale.

Pentru înființarea farmaciei se stabilesc normative demografice . Numărul de locuitori este dovedit prin adeverința eliberată de autoritatea administrației publice locale. În municipii, orașe, centre raionale și alte localități cu statut de oraș o farmacie se înființează la un număr de la 3000 până la 4000 de lociutori.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *