„Zi-le de Ungheni”. Vedeți programul activităților cu ocazia zilelor municipiului

Imagine: Primăria municipiului Ungheni

„Zi-le de Ungheni”, acesta esta genericul care va promova tot ce are are mai bun Ungheniul, cu ocazia Zilelor municipiului Ungheni. În acest context Primăria Municiupiului Ungheni a stabilit programul de activități.

Programul Zilelor municipiului Ungheni pentru perioada 25-31 august:

25 AUGUST

  • Ora 16:00 – Stadionul Central – turneu de baschet
  • Ora 18:00 – Piața Independenței – spectacol prezentat de Școala de Muzică și Palatul de Cultură din Ungheni

26 AUGUST

  • Ora 10:00 – Școala municipală de sport (sala de volei Palatul de Cultură) – turneu internațional de volei
  • Ora 11:00 – Sala mică Palatul de Cultură – lansare de carte „Ungheni – leagănul fericirii”, un volum de poezii semnate de poeți ungheneni
  • Ora 18:00 – Piața Independenței – spectacol prezentat de colectivele artistice de la Palatul de Cultură. În recital – trupele „Catharsis” și „Diez”

27 AUGUST

  • Ora 10:00 – Troița Martirilor Neamului – festivitate dedicată Zilei Independenței (32 de ani de la adoptarea Declarației de Independență)
  • Ora 10:00 – Scuarul din preajma bustului lui Mihai Eminescu – expoziție de fotografii, dedicate Zilei Independenței
  • Ora 10:30 – Piața Independenței – campionatul municipiului Ungheni la joc de dame și șah
  • Ora 19:30 – Piața Independenței – Festivalul „UnFolk”, ediția a II-a. Participă: Ion Razza, Victor Buruiană, Anatol Rudei, Aliona Leșanu, Vasile Lupu-Cetireanu, grupurile de chitariști „Punctul pe I” (Drochia) și „UnFolk” (Ungheni)
  • Ora 23:00 – Piața Independenței – show de focuri, lumini și mini-artificii

28 AUGUST

  • Ora 10:00 – Strada Națională – Târgul meșterilor populari și al producătorilor autohtoni
  • Ora 10:00 – Municipiul Ungheni – Tur turistic pentru oaspeții din orașele înfrățite cu Ungheniul
  • Ora 12:30 – Primăria municipiului Ungheni, CIC – Panel de discuții: „Potențialul turistic al orașelor înfrățite cu municipiul Ungheni. Ungheniul văzut prin ochii turiștilor din țară și străinătate”
  • Ora 15:00 – Municipiul Ungheni – inaugurarea oficială a unor obiecte construite sau renovate cu suportul Uniunii Europene
  • Ora 17:00 – Strada Națională – alaiul unghenenilor
  • Ora 18:30 – Piața Independenței – moment festiv, dedicat Zilelor municipiului Ungheni
  • Ora 19:00 – Piața Independenței – spectacol prezentat de: „Vali Boghean Band” și „Zdob și Zdub”

30 AUGUST

  • Ora 10:00 – Biblioteca „Dumitru C. Moruzi” – Expoziție documentară și prezentare de carte „Parohia Sf. Nicolae din Dănuțeni – pagini de istorie și rezistență creștină la Ungheni”.

31 AUGUST

  • Ora 10:00 – Bustul lui Mihai Eminescu – „Ringul de poezie”, ediția a III-a
  • Ora 18:00 – Parcul „Micul Cluj” – recital „Limba romană – izvor al nemuririi”.

”Toate spectacolele din Piața Independenței se vor desfășura pe o scenă nouă, profesionistă, achiziționată de Primăria municipiului Ungheni în cadrul Proiectului „Acțiuni durabile pentru creștere economică prin turism”, finanțat de Uniunea Europeană”, menționează reprezentanții primăriei.

Menționăm că, evenimentele din cadrul Zilelor municipiului Ungheni se vor desfășura în 10 locații diferite timp de 10 zile iar, startul Zilelor municipiului Ungheni a fost dat pe 19 august, cu un spectacol extraordinar, prezentat în Parcul „Micul Cluj” de formația „Respect”&BES.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *