Lipsa igienei sau semne de boală: cum interpretăm transpirația urât mirositoare

Imagine: dr. leventer center

Fiecare om are propriul miros al corpului. Uneori neutru, discret, alteori acru sau dulce, aceste mirosuri pot fi semne de boală.

Mirosul urât de transpirație nu este întotdeauna consecința unei boli grave, care poate fi diagnosticată și tratată de către medici, ci urmare a unor obiceiuri și deprinderi nesănătoase (dietă necorespunzatoare, igiena precară etc.), scrie sfatulmedicului.ro

Când se schimbă mirosul corpului:

Când mirosul corpului se schimbă considerabil, de cele mai multe ori înseamnă că metabolismul s-a schimbat. Cauza poate fi deraglarea hormonală sau anumite boli. Urmatoarele nuanțe din mirosul corpului indică prezența acestor boli:

• Dulceag: semne de diabet zaharat.
• Mirosul acid poate fi cauzat de supraaciditate (consum mare de carne, cârnați, brânză și ouă), dar și de probleme de stomac și rinichi.
• Mirosul amoniacului: Această notă asemănătoare cu urina apare când funcția hepatică este grav afectată.
• Miros de acetonă se poate forma atunci când avem de-a face cu hipoglicemia.
• Mirosul de pește poate indica trimethylaminuria (TMAU), o boală metabolică în care ficatul nu prelucrează corect unele enzime.

Cariile și parodontita, amigdalita, bronșita și pneumonia sunt adesea asociate cu respirația urât mirositoare. Putem vorbi fie despre o infecție bacteriană, fie despre infecții fungice la nivelul gâtului. Ambele afecțiuni provoacă și un miros pronunțat al organismului.

Mirosul neplăcut din cauza dietei alimentare:

Anumite alimente provoacă mirosul neplăcut al corpului. Cele mai cunoscute sunt, cu siguranță, ceapa și usturoiul. Explicația: Corpul eliberează produse de descompunere ale compușilor de sulf din usturoi și ceapa prin piele. Acest proces de degradare durează adesea mai mult de două zile.

În plus, există o serie de alte alimente care pot duce la mirosul rău al corpului:
• ridichi
• varză
• condimente iuți precum piperul, chimenul și curry
• cantități mari de carne
• pește marinat
• oțet
• produse lactate fermentate (produse din lapte acru, brânză)

La oamenii sănătoși, transpirația este neutră, deci nu comporta niciun miros. Prezența bacteriilor asupra florei de la nivelul pielii duce la modificarea mirosului. Transpirația se compune din 99% apă, din sare, proteină, acid lactic, zahăr, grăsime și uree.

Mirosurile neplăcute apar în special în cadrul procesului de descompunere a grăsimilor și a proteinelor. Prin urmare, transpirația trebuie să rămână pe piele pentru o anumită perioadă de timp până când începe să miroase.

Ce poate ajuta împotriva mirosului de transpirație?

Pentru a preveni mirosul transpirației, este necesară igiena corespunzatoare. Aceasta poate fi realizată astfel:

• Pentru curățarea pielii, cel mai bun este săpunul neutru, care nu distruge mantaua de acid natural a pielii, și care poate proteja împotriva dezvoltării mirosurilor neplăcute sudoripare.
• Înlatură părul de la subsuoară pentru a împiedica răspândirea bacteriilor.
• Folosiți un deodorant antiperspirant!

Prin urmare, ideal este să utilizați produse care nu conțin aluminiu.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *