Șapte produse agricole originare din Republica Moldova vor ajunge pe piața britanică fără taxe vamale aplicate la import

Imagine simbol

Începând de astăzi, 1 august, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord liberalizează toate taxele vamale aplicate la importul a șapte  produse agricole originare din Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Acordul de amendare prevede eliminarea unilaterală și a contingentelor tarifare la importul produsele agricole moldovenești pe piața britanică (roșii, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune, suc de struguri), dar și eliminarea a prețurilor de intrare la produsele agricole indicate în Acord (castraveți, dovlecei, pere, caise, vișine, cireșe, piersici, etc).

Modificările respective intră în vigoare începând cu astăzi, pentru o perioadă inițială de 12 luni, cu posibilitatea de extindere. Acestea oferă noi oportunități de export pentru agenții economici autohtoni, în special privind reorientarea comerțului exterior al Republicii Moldova în contextul crizei din regiune.

„Inițiativa de liberalizare unilaterală a importului produselor originare din Republica Moldova a aparține Guvernului Regatului Unit și demonstrează suportul pentru Republica Moldova, precum și o continuitate a angajamentului britanic privind susținerea parteneriatului strategic și dezvoltarea cooperării cu Republica Moldova”, a menționat Vadim Gumene, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Amintim că, la data de 25 mai 2023 secretarul de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Vadim Gumene și ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord la Chișinău, Steven Fisher au semnat Acordul de amendare a Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, semnat la Chișinău, la 24 decembrie 2020.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *