ANTA: În luna iulie 92 de șoferi au rămas fără permis de conducere

Foto simbol. Sursa: ipn.md

În perioada 1-31 iulie, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au efectuat acțiuni de control în scopul prevenirii și combaterii transportării ilicite de mărfuri și persoane în trafic național și international. În urma acestora, pentru 92 de conducători auto a fost aplicată măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile Codului contravențional, transmite moldpres.md. 

De asemenea, urmare a activităților de monitorizare și control organizate în Chișinău,  Hâncești, Bălți, Cahul, Comrat, Strășeni, Ștefan Vodă, Orhei, Florești, Basarabeasca, Căușeni, Anenii Noi, Ialoveni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Edineț etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Sculeni, Tudora, Costești, Cahul și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 352 de procese-verbale cu privire la contravenție (inclusiv amenzi contravenționale în mărime de 19500 u.c.), pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

În perioada ianuarie-iulie anul curent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală, inspectorii Agenției au întocmit 3304 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea pentru 751 de conducători auto a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *