În luna august va avea loc un fenomen astronomic rar numit „Lună albastră”

Imagine: antena1.ro

Sfârșitul lunii august va culmina cu o „Lună albastră”, un fenomen astronomic rar întâlnit . Astronomii spun că vom mai putea vedea acest fenomen abia în 2037. De asemenea, datorită apropierii de Pământ, pasionații de astronomie pot vedea, cu ajutorul telescoapelor, detalii clare de pe Lună, transmite digi24.ro cu referire la Sky News.

Fenomenul de Superlună are loc atunci când o lună plină este aproape de punctul cel mai apropiat de Pământ, ceea ce o face să pară cu până la 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare în comparație cu momentul în care se află la cea mai mare distanță.

Pasionații de astronomie pot vedea detalii de pe Lună, care va fi și mai aproape în noaptea de miercuri, 30 august, la o distanță de 357.344 km – și pentru că este a doua Lună Plină în aceeași lună, este cunoscută sub numele de Lună Albastră. Aceste cifre se compară cu o distanță de aproximativ 405.696 km atunci când Luna se află în cel mai îndepărtat punct al său de Pământ. „Nopțile călduroase de vară sunt momentul ideal pentru a vedea Luna Plină răsărind pe cerul estic la câteva minute după apusul soarelui, iar acest lucru se întâmplă de două ori în luna august”, a declarat astrofizicianul  al NASA Fred Espenak.

Luna Albastră este cunoscută ca fiind un eveniment ceresc rar și puternic. Ea reprezintă un moment de încheiere și de reflecție asupra intențiilor stabilite în timpul ciclului lunar anterior.

Este un moment puternic pentru manifestare, deoarece există o amplificare a energiei și a motivației. Luna Albastră oferă claritate și înțelegere a obstacolelor ce apar în calea obiectivelor noastre. Această perioadă permite o creștere spirituală profundă, vindecare și transformare.

Menționăm că. pe 1 august 2023, a putut fi observată Super-luna, când astrul plin a răsărit în sud-est, la o distanță de doar 357.530 km de Pământ.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *