Agenții economici vor fi scutiți de taxa pentru ambalaje dacă vor recupera, sau recicla ambalajele

reciclare

Agenții economici vor fi scutiți de taxa pentru ambalaje, dacă vor recupera sau recicla ambalajele pe care le introduc pe piață. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, pe 31 iulie, de Parlament, în lectura a doua, comunică molpres.md.

Documentul a fost elaborat în vederea eliminării neconcordanțelor legislative pentru implementarea eficientă a  responsabilității extinse a producătorului (REP). Mecanismul REP obligă agenții economici să recupereze, să valorifice sau să recicleze produsele scoase din uz, fie în mod individual, fie colectiv. Concomitent cu aplicarea mecanismului REP, producătorii și importatorii de mărfuri achită și taxa pentru mărfurile care în procesul utilizării cauzează poluarea mediului. Acest lucru creează o presiune financiară dublă asupra mediului de afaceri. În acest sens, se introduce un mecanism de scutire de taxa pentru ambalaje a acelor agenți economici care recuperează și reciclează ambalajele pe care le introduc pe piață.

Pentru anul 2023, țintele de colectare și reciclare se calculează având ca bază de calcul ambalajele puse pe piață începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

Documentul mai prevede ca, cota taxei pentru ambalaje să fie calculată în funcție de greutatea acestora și nu în baza numărului de unități de ambalaje, după cum prevede legislația în prezent.

O altă prevedere a proiectului se referă la introducerea în Legea privind plata pentru poluarea mediului a unor poziții tarifare noi, care, conform noului nomenclator combinat al mărfurilor, reprezintă ambalaje fabricate din hârtie, carton, plastic, sticlă, metale, lemn și compozit, care vor fi supuse taxei pentru ambalaje. În prezent, sunt taxate doar ambalajele din masă plastică, ambalajul primar compozit și ambalajul primar din aluminiu.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *