Air Moldova rămâne la sol până la sfârșitul lui octombrie. Pasagerii sunt îndemnați să solicite rambursarea costului biletelor

Sursa foto: Air Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a anunţat astăzi, 24 august, că a suspendat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei Air Moldova, din cauza lipsei a cel puțin unei aeronave care ar deține un certificat de navigabilitate valabil.

„Singura aeronavă, care mai este în gestiunea operatorului aerian Air Moldova, se află la mentenanță, iar lucrările care au fost planificate pentru luna aprilie nu au fost finalizate până în prezent. Certificatul de navigabilitate al aeronavei a expirat la 21 august curent, iar în lipsa certificatului de navigabilitate valabil care denotă operabilitatea aeronavei, compania aeriană nu poate deține un Certificat de Operator Aerian”, indică sursa citată.

Astfel, la solicitarea operatorului, Autoritatea Aeronautică Civilă, a suspendat AOC-ul Air Moldova, până pe 31 octombrie 2023. În contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian privat Air Moldova, pasagerii sunt îndemnați să își revendice drepturile, solicitând operatorului aerian rambursarea costului biletelor.

Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate la adresa companiei aeriene, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, la adresa Autorității Aeronautice Civile – adresa: mun. Chișinău, bulevardul Dacia, 80/2. „Concomitent nu ezitați să apelați telefonul consumatorului (022)823583 pentru o consultație gratuită”, rezumă AAC.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
levant casino |
bahislion |
casinolevant |
gamdom |
gamdom giriş |
gamdom |
boostaro |
bahislion |
boostaro |
gamdom |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casino siteleri |
casinolevant giriş |
casinolevant |
gamdom |
gamdom |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
lidyabet |
lidyabet giriş |
casino siteleri en iyi |
lidyabet |
lidyabet giriş |
teosbet |
teosbet giriş |
teosbet güncel giriş |
teosbet |
teosbet giriş |
teosbet güncel giriş