Ne așteaptă zile de foc. Meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă

Sursa foto: impact.ro

Specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) au emis o alertă de cod portocaliu de caniculă în jumătatea de sud a țării și cod galben – în cea de nord. Mai exact, pe 24-25 iulie, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33..+35°C în zona nordică, iar în jumătatea de sud, pe 25 iulie – între +36…+38°C.

În această perioadă, există riscul de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii). Totodată, capacitatea de muncă va fi afectată.

Un alt risc este veștejirea, uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creşterii culturilor agricole.

Specialiștii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11–18, purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale.

De asemenea, este importantă evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice, dar și reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.

Pe parcursul zilei, este recomandat să faceți dușuri călduțe, dar să nu vă ștergeți de apă, pentru a menține o hidratare corespunzătoare a pielii. În special în timpul caniculei, când riscul de deshidratare este mai mare, este esențial să consumați cantități adecvate de apă. Specialiștii recomandă să beți cel puțin un pahar de apă la fiecare 15-20 de minute.

Alte măsuri importante pentru a vă menține hidratați în perioadele de căldură intensă includ consumul de fructe și legume proaspete care conțin o cantitate semnificativă de apă, cum ar fi pepenele galben și roșu, prunele, castraveții și roșiile.

În plus, este vital să aveți grijă de persoanele dependente de voi, cum ar fi copiii, vârstnicii și persoanele cu dizabilități, oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.

Imagine: SHS

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *