Contrabandă cu componente specifice tractoarelor depistate în trenul Iași –Ungheni-Chișinău

Imagine simbol. Sursa foto: Expresul.md

Componente electronice specifice pentru tractoare, de aproximativ 125.000 de lei românești (25.000 de euro), ascunse în trenul Iași –Ungheni-Chișinău, au fost depistate în podul unui vagon de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iași-Ungheni-feroviar.

Potrivit Poliției de Frontieră Română, în data de 20 iunie 2023, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, pe sensul de ieşire din România, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, călătorind ca însoţitor al unui vagon din trenul accelerat 1054, care circula pe relaţia Iaşi-Chişinău, un bărbat, cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră echipa comună de control a descoperit ascunse și nedeclarate, în podul vagonului nr 3, opt colete învelite în folie de culoare neagră, ce conțineau componente electronice specifice pentru tractoare marca JOHN DEERE și CLAAS, în valoare de 124.077 de lei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa foto: IPTF Iași

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *