FOTO/ Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Blindești are nevoie stringentă de reparații

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Blindești, comuna Sculeni, raionul Ungheni are nevoie strigentă de reparații. În interiorul bisericii se desprinde tencuiala, se decojește vopseaua și a apărut și mucegaiul. Nici la exterior situația nu este mai bună, fațada bisericii fiind și ea într-o stare deplorabilă – pereții fiind plini de fisuri.

În ultimii ani, reparații semnificative nu au fost efectuate, iar trecerea timpului și-a pus amprenta. Astfel că, un grup de localnici s-au adunat, venind cu inițiativa de a pune umărul la renovarea acesteia. „Ne-am adunat un grup de localnici, pentru a reconstitui biserica, deoarece se dărâmă totul și e păcat. Este vorba despre un lăcaș sfânt. Biserica a fost ridicată de către părinții noștri, după ce prima biserică a fost distrusă, au dat și ei o mână de ajutor, iar de 30 de ani nu s-a mai făcut careva lucrări de reparați”, spune Victor Poraico, locuitor al satului Blindești.

Totodată, aceștia au lansat și o campanie de strângere a resurselor financiare. „Începutul este bun, oamenii au sărit în ajutor, chiar și autoritățile locale au alocat o sumă de bani, suntem mulțumiți de orice ajutor acordat”, mai spune Victor Poraico.

Astfel, circa nouă muncitori voluntari din localitate, și-au răsuflecat mânecele și au trecut, la propriu, la lucru. „De mulți ani se tot vorbea despre necesitatea renovării lăcașului, s-a tot amânat din diverse motive, ca într-un final, să trecem direct la fapte”, ne spune și Mihai Casian implicat în acțiunile de reparație.

În ziua în care vizitasem biserica, lucrările erau în toi. Muncitorii pregăteau și montau șchelele în jurul bisericii, pentru a începe reconstrucția acoperișului în special, pentru că acesta este deteriorat, spun muncitorii, iar apa pătrunde în altar și în odaia în care părintele își ține veșmintele preoțești.

„Comunitatea este pentru renovarea bisericii. Din păcate, salariile și pensiile sunt mici, însă din puținul nostru, vom dona și noi cât putem. Aici ne-am încreștinat, ne-am cununat și când vom trece în neființă tot în biserică vom fi aduși. E binevenit că s-au început lucrările și biserica va căpăta un aspect mai îngrijit”, spune Rodica Gheorghiță, locuitoare a satului.

Evstratie Jomir este preotul paroh al bisericii din 2008, iar în momentul în care am vizitat lăcașul sfânt dânsul nu era. L-am contactat telefonic, însă fiind internat în spital a refuzat să ne dea mai multe detalii despre biserică.

Conform documentelor clericale de la Arhiva Națională, prima biserică din satul Blindești, din nuiele, lipită cu lut, a fost construită de către localnici în anul 1729, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica veche a ars în urma unor operații militare. În anul 1860, se construiește o altă biserică, din cărămidă roșie, acoperită inițial cu șindrilă. Clopotnița era din lemn, separată de biserică. În perioada sovietică, biserica a fost demolată, credincioșii rămânând fără sfânt lăcaș.

Biserica de azi este nouă, construită pe locul celei vechi. Temelia a fost pusă în anul 1990, fiind zidită timp de șase ani. Turnul – clopotniță este masiv și domină celelalte compartimente. Este din trei nivele, iar primul nivel servește și ca pridvor. În partea de jos a acoperișului clopotniței, ca element decorativ, sunt sculptate din tablă de zinc, pe fiecare latură, câte trei frontoane triunghiulare.

(Sursa: „Istoria Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Blindești”, de Alexandru Cerga, în publicația Patrimoniul Istoric Nr.6, 2017/Istoria locală).

 

Tatiana Tesliuc

Sursa foto: Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *