Creştinii ortodocşi pe stil vechi îl sărbătoresc Sfântul Nicolae

Sursa foto: Expresul

Creştinii ortodocşi pe stil vechi îl sărbătoresc, la 22 mai, pe Sfântul Nicolae. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este cinstită de către Biserica Ortodoxă de două ori pe an. Sărbătoarea Sfântul Nicolae „de iarnă”, cum i se mai spune în popor, se sărbătoreşte la 19 decembrie, iar la 22 mai se sărbătoreşte Sfântul Nicolae „de vară”, scrie realitatea.md.

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos. Făcător de minuni şi ierarh sfânt, prunc postitor de la sânul maicii sale şi bătrân înţelept, cuvios şi lucrător al iubirii, smerit şi tenace în misiunea bucuriei sale, iubitor de Liturghie şi păstor de suflete înţelept, ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe la Sinodul I Ecumenic.

Tradiţia spune că Dumnezeu S-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să pună arhiepiscop de Miria pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Primul bărbat care a intrat în Biserica arhiepiscopală a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să primească noua demnitate. Ca arhiepiscop, Sfântul Nicolae a avut o activitate deosebită.

A ajutat pe săraci, i-a primit pe cei păcătoşi, a apărat credinţa de erezii şi de persecutorii păgâni, el însuşi fiind chinuit de soldaţii împăraţilor Diocleţian şi Maximian, care au încercat să distrugă creştinismul. El a continuat să apere legea lui Hristos, mergând prin oraşul Mira şi distrugând toate statuile zeilor la care se închinau păgânii. În jurul anului 305 a fost întemniţat, dar atunci când pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Sf. Constantin cel Mare (305-335), creştinii putând să-şi manifeste liber credinţa, Sfântul Nicole a fost eliberat.

Nu se ştie cu exactitate anul în care Sfântul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicând anul 340, altele 350.

Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate, al celor acuzaţi pe nedrept. În anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moaştele sale, care rămăseseră în Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, în Italia, unde sunt păstrate într-o criptă sub Biserica care îi este dedicată în acest oraş italian.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *