Cetatea Soroca este închisă pentru vizitatori

Din luna mai, Cetatea Soroca este închisă pentru vizitatori. Aici a început a doua etapă de restaurare a fortăreței medievale, transmite Moldpres.

Astfel, locuitorii și oaspeții orașului din nordul țării nu vor putea intra în cetate pentru a nu fi supuși pericolului. Acțiunile au loc în cadrul proiectului „Ștefan cel Mare, istorie comună-patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, finanțat de Uniunea Europeană.

Menționăm că prima etapă de restaurare a Cetății Soroca a durat aproape doi ani și s-a încheiat în anul 2015. În cadrul proiectului de reconstrucţie a Cetăţii Soroca au fost restaurate turnurile fortăreței, a fost reparat drumul de strajă și hidroizolată terasa deasupra beciurilor. Totodată, au fost reparate scările de la intrare și amenajată curtea cetăţii şi teritoriul aferent muzeului. În faţa cetăţii au fost amplasate tarabe în care sunt comercializate lucrările meșterilor populari. Tot în cadrul proiectului, au fost restaurate capital trei drumuri de acces spre cetate. Costul total al proiectului de reconstrucţie a fost de trei milioane de euro, bani proveniţi din fondurile europene.

În cea de-a doua etapă de restaurare se prevede reconstrucţia galeriei din lemn în jurul turnului principal. De asemenea, urmează a fi achiziţionate vitrine, drapele şi instalate mostre de arme vechi şi obiecte de epocă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *