„Adevăruri” – un spectacol emoționant, jucat de teatrul MADE, a fost desfășurat și la Mănoilești

„Adevăruri” – un spectacol emoționant, conceptualizat și jucat de teatrul MADE, a fost desfășurat și la Mănoilești. Tema acestui spectacol a fost prevenirea violenței împotriva femeilor și copiilor. Spectacolul a transmis un mesaj puternic de eradicare a violenței domestice, prin prezentarea unor istorii cutremurătoare combinate cu expresia corporală și plasticitatea mișcărilor statuilor vivante.

Astfel, elevii claselor a VI-a – a IX-a, însoțiți de cadre didactice, dar și părinți, s-au adunat pe terenul Gimnaziului Mănoilești pentru a audia patru mărturii reale și cutremurătoare ale victimelor violenței în familie.

Teatrul jucat în aer liber a reprezentat, sugestiv, un cub al violenței, iar fiecare latură a acestuia a exprimat o istorie, combinată cu mișcările statuilor vivante.

„Am reprezentat un cub al violenței, altfel spus cercul violenței, din care o victimă a violenței nu poate ieși, din păcate. Unele femei nu știu unde ar trebui să apeleze, sunt cumva prinse în acest lanț al violenței pentru că le este rușine, le este frică. De ce? Pentru că astea sunt stereotipurile societății noastre, așa am fost educați, așa am văzut lucrurile, când de fapt, ne dăm seama că ar fi posibil și altfel, doar să ne dorim acest lucru. Să nu ne fie frică, să nu ne fie rușine să vorbim”, a declarat Ianoș Petrașcu, regizorul teatrului MADE.

Totodată, regizorul afirmă că acest proiect poate fi jucat în orice localitate și este binevenit să fie jucat în apropiere de instituții școlare: „Aici avem tânăra generație și, cred că ar fi bine să fie educată corect, cu aceleași valori egale pentru bărbați și femei”.

„Prin acest spectacol, actorii au dorit să exprime faptul că nu trebuie să tolerăm violența în familie, să fim receptivi și să sesizăm organele competente despre cazurile de violență. De asemenea, și băieții, și fetele să înțeleagă că violența este inacceptabilă, indiferent de situație. Ceea ce ne dorim este să avem fete și băieți bine – informați la acest capitol, pentru ca pe viitor, să se diminueze cazurile de violență în familie”, a adăugat și Sergiu Andrușca, directorul gimnaziului Mănoilești.

După spectacol, elevii au profitat de ocazie și și-au făcut fotografii cu actorii teatrului, dar și-au exprimat și propriile gânduri vizavi de cele audiate și vizionate. „Mi-a plăcut foarte mult acest specacol, în primul rând pentru că au fost abordate teme despre drepturile femeii și egalitatea de gen. Despre aceste teme ni s-a mai vorbit, iar atunci când aud despre cazurile în care femeile sunt înjosite sau le sunt încălcate drepturile, nu mă simt bine. Tăcerea nu este o soluție. Până victimele violenței nu vor vorbi, istoria nu se vor schimba”, spune Ionela Bostan, elevă în clasa a VII-a.

„M-a marcat ultima istorie, cea în care s-a vorbit despre suferințele mamei de pe urma violenței în familie. La un moment dat, am început să plâng. Istoriile prezentate au fost emoționante, mai ales că au fost însoțite și de statui, care prin mișcări au redat anumite trăiri”, a menționat Andreea Dragomir, elevă în clasa VII-a.

”A fost trist, dar interesant. Istoriile pe care le-am auzit, m-au întristat, dar mi-au oferit și momente de speranță. Dacă în cele trei istorii prezentate nu am simțit atât de multă tristețe, atunci ultima istorie chiar m-a făcut să plâng”, spune o altă elevă, Sabina Crudă.

Iar Mirela Grapan spune că a învățat o lecție foarte importantă, și anume faptul că nimeni nu trebuie să rabde violența, indiferent de forma acesteia. „Am înțeles că, uneori viața poate fi foarte dură. Într-o familie nu trebuie să existe violență, ci bucurie, pace și alinare. „Soarele” nu trebuie să te lovească, ci să-ți arate calea spre succes, să te îndrume spre o viață mai bună, fără violență”, spune Andreea Dragomir, elevă în clasa a VII-a „B”, impresiile sale de după spectacol.

„Am audiat 4 istorii ale victimelor violenței asupra femeilor și fetelor, iar cel mai mult m-a impresionat prima istorie, din care am înțeles că iubirea nu trebuie să doară”, își împărtășește impresiile și eleva Laura Alcaz.

Pe parcursul evenimentului au fost distribuite materiale informative ce includ numerele de telefon la care victimele violenței pot solicita asistență și raporta cazurile.

De notat că, spectacole au avut loc și în orașul Cornești, raionul Ungheni, dar și în alte două localități din Cahul. Acestea au fost organizate în cadrul Proiectului EVA – „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *