Victimele conflictului armat de pe Nistru au fost comemorate și la Ungheni

Depunere de Flori la Troița Martirilor Neamului

Pe 2 martie, la Ungheni au fost comemorate victimele conflictului armat de pe Nistru, care a durat din martie până în octombrie 1992. În acest an s-au împlinit 31 de ani iar la Troița Martirilor Neamului, s-au adunat veterani ai războiului din Transnistria, reprenzentanți ai forțelor de ordine din Ungheni și autoritățile publice locale și au depus flori în memoria eroilor căzuți.

Cu 31 de ani în urmă a început un război pe care nimeni nu și l-a dorit, un război cu forțe neelegale, care a pus în pericol independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, au vociferat participanții. „În contextul situației de astăzi, atunci când în țara vecină este război, semnificația cuvântului ”pace” ia un alt contur. Acum ne dăm seama, mai mult ca niciodată, cât de scumpă este pacea. În acest început de primăvară plecăm frunțile în memoria celor 89 de martiri ai neamului care au murit în acest război și ne-au lăsat un mesaj foarte distinct: libertatea nu ți-o dăruiește nimeni, libertatea trebuie cucerită, trebuie păstrată și nicidecum cerșită”, a menționat în mesajul său, Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Cei prezenți au ținut un minut de reculegere, după care cantautorul Vasile Lupu-Cetireanu a interpretat piesa ”La Nistru”, dedicată tuturor eroilor căzuți în războiul din Transnistria.

”Ziua de astăzi nu este doar zi de comemorare și recunoștință, este și ziua despre actele de eroism, devotament, curaj de care ați dat dovadă, este despre patriotism, despre cum să-ți aperi patria chiar și cu prețul propriei vieți” a spus și Igor Adjovschi, comandantul centrului militar Ungheni.

Menționăm că 11 ungheneni au căzut cu moarte de erou în timpul Războiului din Transnistria. În această ordine de idei, istoricul Corneliu Prețeliță a scris în 2020, o carte dedicată acestor eroi – „Eroii ungheneni nu mor niciodată”. Iar la invitația Inspectoratului de Poliție Ungheni, acesta a a prezentat, pe 2 martie, cartea ,,Eroii ungheneni nu mor niciodată”, reprezentanților Inspoectoratului.

„Această zi ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să ne gândim la responsabilitatea pe care o purtăm pentru Republica Moldova, la necesitatea de a apăra libertatea și integritatea, de a păstra tradițiile culturale a poporului nostru. Una din sarcinile cheie ale cetățenilor este educația  patriotică a tinerelor generații, afirmarea în societate a înaltelor valori umane și a unei atitudini respectuoase față de istorie și tradiție”, a menționat și Vasile Lupu, vicepreședintele raionului Ungheni.

NOTĂ: Conflictul din regiunea transnistreană a izbucnit pe data de 2 martie 1992. Încetarea focului a avut loc la 21 iulie 1992, după semnarea unui Acord dintre Republica Moldova şi Federația Rusă.

La război au participat aproximativ 28 de mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Informații şi Securitate, sute de voluntari și civili. Și-au pierdut viața circa 400 de cetățeni, iar aproape 1200 au fost răniți. Acest conflict s-a soldat și cu persoane dispărute, inclusiv din rândul populației civile.

În 2010, Parlamentul R. Moldova a instituit data de 2 martie ca fiind Ziua comemorării eroilor căzuți în războiul din 1992 pentru apărarea integrității teritoriale şi independenței țării.

 

Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *