Tradiții și obiceiuri în ajun de Crăciun

Imagine simbol. Sursa foto: stiridinlume.ro

Tradiţiile de Crăciun în Republica Moldova sunt respectate cu sfinţenie de moldoveni. Aceştia nu uită să aşeze pe masa de sărbătoare cele mai gustoase bucate, iar gospodinele, pe lângă pâine şi colaci, coc şi Crăciunei. Mersul cu icoana, dar şi ţinerea postului fac parte din tradiţiile de Crăciun respectate în Republica Moldova, transmite Expresul cu referire la Adevărul.ro.

Tradiţii de Crăciun în Republica Moldova: Colindatul 

Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. În mod tradiţional, la colindat merg doar bărbaţii şi flăcăii. Cu timpul însă, în cetele de colindători s-au strecurat şi fete, iar astăzi practic la colindat merg doar copiii. Prin obiceiul micuţilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, se vesteşte Naşterea Mântuitorului. Colindele de iarnă sunt texte rituale cu conţinut religios închinate Crăciunului şi Anului Nou. Majoritatea colindelor încep cu formula „Steaua sus răsare” evocând astfel momentul cînd, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii.

Colindătorii primesc de la gazde diverse daruri ceea ce se presupune că aduce noroc şi belşug în casa gospodarului. De obicei, colindătorii primesc colaci, dulciuri, nuci, fructe, dar şi bani.

Tradiţii de Crăciun în Republica Moldova: Mersul cu icoana

O tradiţie veche, dar respectată cu sfinţenie la sat este „mersul cu icoana” care simbolizează un fel de colind al preoţilor care intră cu icoana Naşterii Domnului în toate casele din localitate binecuvântând astfel gospodăriile şi creştinii. Umblatul cu icoana este vestirea unei mari bucurii, fie a Naşterii Domnului, fie a Botezului Mântuitorului, când apele se sfinţesc şi întreaga natură se înnoieşte. Preoţii spun că tradiţia umblatului cu icoana reprezintă un fel de slujbă în afara zidurilor bisericii. Este o slujbă săvârşită pe uliţe şi pe străduţe.

Tradiţii de Crăciun în Republica Moldova: Tăierea porcului

În mod tradiţional, gospodarii de la sate taie porcul în Ajunul Crăciunului. Sacrificarea acestui animal are o rânduire aparte şi nimic nu se face întâmplător. În ziua aleasă, dis-de-dimineaţă, bărbaţii casei prind porcul, îl culcă pe o parte, iar cel care-i mai priceput îi înfinge cuţitul în gât, în aşa fel încât pielea să nu se spintece decât atât cât este lăţimea cuţitului. Se spune că persoanele miloase sau slabe din fire nu trebuie să asiste la întreg procesul, pentru că în acest fel, porcul moare cu mare greutate, iar carnea nu va fi buna. Totodată, se spune că porcul nu trebuie să fie plâns sau numit „sărman”.

Tradiţii de Crăciun în Republica Moldova: Coacerea Crăciuneilor

Atunci când vorbim despre tradiţiile de Crăciun, un loc aparte îl ocupă gospodinele şi toate obiceiurile lor. Femeile coc colaci, pâine şi Crăciunei, un fel de prăjituri în formă de cifra opt neîncheiată. Aceştia sunt oferiţi colindătorilor şi puşi la icoană. În unele regiuni, Crăciuneii sunt ţinuţi la icoană până la Bobotează, iar în altele, aceştia sunt împărţiţi vitelor.

Tradiţii de Crăciun în Republica Moldova: Bucate din carne

Majoritatea bucatelor de pe masa de Crăciun sunt preparate din carne de porc, ceea ce simbolizează dorinţa de a avea un trai îmbelşugat. Tradiţional se servesc friptură şi cârnaţi de porc, sarmale, răcituri, bătute, peşte, dar şi fructe, dulciuri şi băuturi. În Moldova este atestat şi obiceiul de a mînca mămăligă în ziua de Crăciun, căreia îi sînt atribuite conotaţii magice.

Stimați cititori, echipa Expresul vă urează sincere felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă! Crăciun fericit!


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *