Surprize mari pentru amatorii de divinuri și vinuri selecte

De acum înainte, și Ungheniul va putea să se laude cu vinurile sale de clasa Premium, cu divinuri de 15, 20 și chiar 33 de ani. Toate vor fi produse de… Vinăria Ungheni.

Este vorba, de fapt, de fosta fabrică de vinuri, „Ungheni-Vin”, care s-a ales, la începutul anului 2022, cu un nou proprietar – „Wine International Project” SRL. În doar câteva luni, aici s-a făcut un salt enorm, potrivit administratoarei Svetlana Malanciuc.

„Întreprinderea n-a mai prelucrat struguri din 1995-1996. În anul 2022, într-un timp record, de circa două luni, a fost reconstruită o secție, a fost adus utilaj modern și am reușit, până la culesul strugurilor, să punem pe roate noua secție”, a precizat dânsa. În consecință, Vinăria Ungheni a produs vinuri diverse și de calitate. Este vorba de: „Sauvignon”,  „Chardonet”, „Muscat”, „Merlot”, „Feteasca”.

Investițiile vor continua și în anul 2023, la fel ca și surprizele. „Dacă, până acum, cel mai vechi divin produs la Ungheni era de 10 ani, în scurt timp vă vom încânta cu divinuri de 15 ani, de 20 și chiar de 33 de ani. Va fi un salt enorm și o mândrie a noastră”, a precizat Svetlana Malanciuc, care este și producătoarea principală a acestor divinuri.

Se va lucra și asupra vinurilor. Dacă, până acum, întreprinderea producea doar vinuri de consum curent, din acest an va ieși pe piață și cu vinuri clasa Premium, cu indicație geografică protejată.
Surprizele nu se vor opri aici. Vor fi și altele, a dat asigurări administratoarea Vinăriei Ungheni, căci se planifică noi investiții, foarte mari de altfel.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *