O amplă campanie de informare a populației din Călărași, de la ușă la ușă, în vederea prevenirii cazurilor de incendii

Sursa foto: Facebook / Inspectoratul de Poliție Călărași

La ședința Comisiei Situații Excepționale din Călărași, desfășurată la începutul săptămânii, a fost întocmit un plan de acțiuni urgente pentru sporirea capacității de prevenție a cazurilor de incendiu. Și asta după ce, la Călărași au avut loc mai multe incendii, dintre care două s-au soldat cu decesul persoanelor aflate în propria locuință. Despre acest lucru a scris pe pagina sa de facebook, Tatiana Rotari, reprezentantă a Guvernului în teritoriu.

La ședință au participat reprezentanți din cadrul Direcției Situații Excepționale Ungheni, ai Secției Situații Excepționale Călărași, Inspectoratului de Poliție, administrației publice locale, asistenți sociali, pompierii voluntari, dar și alți actori comunitari.

În acest context, la Călărași a demarat și o amplă campanie de informare a populației, de la ușă la ușă în vederea prevenirii cazurilor de incendii.

Astfel, Inspectoratul de poliție Călărași și angajații Serviciului Situații Excepționale atenționează cetățenii despre riscul nerespectării normelor de utilizare a sobelor alimentate cu combustibil solid:

  •  verificați minuțios sursele de încălzire înainte de utilizarea acestora, iar în caz de depistare a unor defecțiuni înlăturați-le imediat.
  • nu obturații canalele de ventilare, să se aerisească sistematic încăperile, iar pe timpul nopții stingeti focul din sobe.
  • Totodată, cetățenii sunt îndemnați să asigure o atenție sporită, dar și asistență persoanelor în etate, întru evitarea cazurilor fatale pentru prevenirea situațiilor de risc.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *