În premieră, la Ungheni, a fost organizată o Gală a Culturii

Foto: Facebook / Primăria municipiului Ungheni

Zeci de lucrători din domeniul culturii au fost premiați, pe 15 ianuarie, în cadrul Galei Culturii, organizată în premieră de Primăria municipiului Ungheni, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.

Potrivit organizatorilor, evenimentul a avut drept scop promovarea culturii naționale, a valorilor culturale autentice, precum și a personalităților artistice din domeniul culturii.

„Anul 2022, pentru municipiul Ungheni, a fost un an al culturii, datorită evenimentelor inedite, a participării colectivelor artistice la nivel național și internațional. Iar astăzi ne vom bucura cu toții de reușitele noastre și vom crea noi colaborări pentru anul ce urmează”, a subliniat Marina Atamuratov, specialistă cultură și tineret în cadrul Primăriei municipiului Ungheni, la debutul evenimentului.

La Gala Culturii au răsunat romanțe pe versuri eminesciene, au fost declamate versuri dedicate poetului și interpetate, colaje de melodii la instrumente muzicale.

Totodată, Primăria municipiului Ungheni a pregătit și trofee speciale, cu imaginea brand-ului Ungheni, acestea fiind înmânate oamenilor de cultură din Ungheni, care s-au remarcat în mod deosebit în 2022. Cu astfel de trofee s-au învrednicit cantautorii Vasile Lupu-Cetireanu și Aliona Leșanu, artistul plastic Victor Cobzac, interpreta de muzică populară Silvia Zagoreanu, dar și interpreta în devenire Valeria Marcu.

Un trofeu special i-a fost înmânat și Marinei Atamuratov, specialistă tineret și cultură la Primărie, care a reușit să creeeze o legătură între primărie și instituțiile de cultură subordonate.

„Sunteți promotorii culturii noastre. Vă considerăm deosebiți, prin efortul pe care-l faceți și aportul pe care-l aduceți pentru a dezvolta cultura în societatea noastră. Ceea ce faceți voi, lucrătorii din domeniul culturii, este remarcabil pentru societatea în care trăim. Noi cu toții trebuie să muncim ca societatea noastră să devină mai cultă”, a menționat Dionisie Ternovschi, viceprimarul de Ungheni.

Specialiștilor din domeniul cultural, care s-au implicat activ în promovarea culturii la nivel local și național, și s-au implicat în organizarea și desfășurarea evenimentelor cultural – artistice din municipiul Ungheni, le-au fost înmânate diplome de gratitudine. Per total, au fost înmânate peste 30 de diplome.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *