Editorial / Să fim mai ferme noi, femeile

Mă uitam, zilele acestea, la o emisiune, cică, distractivă, unde lumea trebuia să râdă. Erau gândite diferite situații, acestea fiind filmate cu camera ascunsă.

În una dintre ele o femeie era ascunsă în portbagajul unui automobil, iar bărbatul urma să acosteze câte un trecător, rugându-l să-i păzească mașina care nu se încuia, căci, explica dânsul, avea ceva prețios în ea. Ei bine, în momentul în care acel bărbat se îndepărta de automobil, din portbagaj se auzeau țipetele și plânsetele femeii, care cerea ajutor.

Ce credeți? Majoritatea celor prinși în plasă se prefăceau că nu aud acele țipete. Sau se uitau lung spre locul de unde veneau rugămințile de ajutor, fără să se miște din loc sau să întreprindă ceva pentru a ajuta femeia. Doar o singură doamnă s-a indignat, a ridicat capota, a încercat să elibereze femeia de acolo și să anunțe poliția. Una singură! Ceilalți nu știau cum să-și ia mai repede tălpășița din acel loc.

E de râs? Nu. E de plâns. În vorbe sau în cazul unor proiecte, suntem eroi. În realitate, cu toate străduințele și documentele adoptate în ultimii ani cu privire la egalitatea de gen și eliminarea violenței împotriva femeii, batem pasul pe loc.

Unii se mângâie cu faptul că violența contra femeii se atestă peste tot în lume. Apropo, violența împotriva femeii nu înseamnă doar bătăi, de care unele au parte mai că nu în fiecare zi. Violența împotriva femeii înseamnă și înjosirille de care ele au parte atât acasă, cât și la serviciu.

Violența înpotriva femeii înseamnă și privirile dezgustătoare ale unor bărbați, aruncate spre o femeie mai cu forme sau prea slabă, sau mai puțin frumoasă în închipuirea lor. Violența împotriva femeii înseamnă și complimente nelalocul lor sau atingeri mai accidentale ori ba.
În activitatea mea de jurnalistă am avut parte de numeroase situații, în care unii bărbați șefi încercau, cică, să glumească. Îmi amintesc de un mare șef de prin părțile locului, de care, la un moment dat, chiar am început să mă tem. Nu făcea omul, din punctul său de vedere, nimic ce ar fi trebuit să mă sperie. Doar unele complimente „nevinovate”. În momentul în care i-am solicitat un interviu, mi-a răspuns râzând: „Cu drag, mai ales că lucerna a crescut înaltă. Știu un câmp foarte bun, unde aș putea să-ți ofer interviul”. După acel răspuns, am refuzat categoric să mai discut cu el și să scriu articole despre activitatea domniei sale. Sau un alt caz: în timpul unui intrerviu cu un alt șefuleț, acesta mi-a atins mâna. Bineînțeles că m-am indignat și l-am apostrofat: „Cum vă permiteți?”. Văzând că incidentul ar putea lua o turnură neplăcută pentru el, a exclamat imediat: „Liniștește-te. Am vrut doar să văd dacă nu cumva îți este frig”.

Sunt sigură că marea majoritatea a femeilor din domeniul în care am activat, dar și din multe alte domenii, au avut parte de astfel de momente deplasate, fie că a fost vorba de anumite apropo-uri sau de complimente care nu-și aveau rostul.

Cumva, asemenea momente le neglijăm. Le neglijăm pe fundalul numeroaselor cazuri de bătăi și chiar omoruri. Unele dintre noi chiar ne complacem și ne bucurăm de „micile atenții” ale unor bărbați străini, fie ei și mari șefi. Dar nu sunt deloc neglijabile.

Desfășurarea campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, organizată tradițional în perioada 25 noiembrie (Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor) – 10 decembrie (Ziua drepturilor omului), ar trebui să ne facă să medităm și asupra unor astfel de aspecte. Să fim mai ferme noi, femeile, ca să le fie clar tuturor că nimeni, dar absolut nimeni, nu are dreptul să atenteze la intimitatea ta, la integritatea ta, nu are dreptul să te înjosească, să te hărțuiască, să vadă în tine doar un obiect al plăcerilor sale.