Atenție! O nouă campanie de estorcare și înșelăciune a populației. Poliția avertizează
Inspectoratul General al Poliției atenționează cetățenii despre o campanie de estorcare de bani și înșelăciune a populației prin email-uri, prin care se încearcă obținerea resurselor financiare prin amenințări care se referă la pretinsa activitate sexuală/pornografie, transmite Expresul cu referire la unica.md
Aceste atacuri au început deja prin transmiterea de așa- zise citații din partea poliției/justiției/agenții internaționale. Persoanele primesc mesaje pe email despre faptul că expeditorul are în posesie imagini compromițătoare cu tentă sexuală/pornografie în care sunt vizate, ca ulterior să mai primească alte mesaje cu solicitarea unor sume de bani.
Informăm populația să ignore aceste mesaje și să nu acceseze link-uri ale site-urilor pe care nu le cunosc sau par a avea un conținut dubios.
Lasă un răspuns