Tinerii din Ungheni au fost instruiți cum să elaboreze conținut despre violența în bază de gen, sau față de copii

Cum alegem ce presă să urmărim? Există jurnaliști care dăunează societății? Cum aducem subiecte despre comunitate în atenția presei? Cum putem contribui la combaterea stereotipurilor privind violență în bază de gen? La aceste întrebări și la multe altele, au încercat să găsească răspunsul cei 15 tineri din localitățile raionul Ungheni, care s-au întrunit pe 26 octombrie, la Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, pentru a discuta cu Alina Radu, jurnalistă și directoarea „Ziarul de Gardă”, dar și cu Rodica Corețchi-Mocanu, consultantă în domeniul protecției drepturilor copilului.

Tinerii interesați de subiectele abordate, au avut parte de o zi productivă, implicându-se activ în  diverse exerciții și intervenind cu o serie de întrebări și exemplificări legate de temele discutate. Participanții au fost instruiți și informați despre rolul pe care-l are mass-media, despre etică și responsabilitate, dar și despre problemele care ar vrea să fie abordate în presă, sesiunea fiind moderată de Alina Radu. „Au fost niște exerciții interesante, am analizat ce înseamnă o instituție de presă responsabilă și ce inseamnă o instituție de presă care fură conținut și manipulează cu acesta. I-am invitat și pe ei să facă niște exerciții, cum ar fi să scrie ei temele pe care ar vrea să le citească în presă, să explice de ce ar vrea să citească tema unui coleg sau al altuia și, împreună, am ajuns la niște concluzii comune că, e simplu să navighezi pe rețelele sociale, dar e coplicat să faci ceva responsabil”, a declarat Alina Radu, despre activitatea desfășurată cu tinerii.

Natalia Volosciuc, din satul Unțești, participantă la instruire, spune că i-a plăcut foarte mult această experiență: „Am aflat multe lucruri noi, cum să diferența dintre informația plagiată de cea adevărată, cum să sortez știrile false. A fost foarte interesant și a fost o experiență foarte plăcută”.

În cea de-a doua parte a zilei, tinerii împreună cu Rodica Corețchi-Mocanu au combătut diferite stereotipuri privind violența în bază de gen, dar au discutat și despre principiile care stau la baza procesului de elaborare a conținutului despre violență în bază de gen sau față de copii. De asemenea, tinerii au fost implicați într-un exercițiu practic, în care au analizat unele materiale jurnalistice din perspectiva respectării principiilor de reflectare etică și responsabilă a problemei violenței.

Alina Vacaraș din Todirești spune că a rămas și ea impresionată de instruire: „Atât Alina Radu, cât și Rodica Corețchi mi-au adus la cunoștință foarte multe lucruri despre care, personal, nu eram la curent. Datorită lor, în momentul de față, știu mai multe detalii referitor la drepturile copilului, cum ar trebui să prevenim violența în bază de gen sau a copilului și care sunt consecințele acesteia, dar și pașii corecți pentru a scrie o știre”.

„Am rămas foarte mulțumită de instruirea în cadrul căreia am aflat care sunt cele mai vizitate portaluri media. Spre finele sesiunii, am participat cu toții într-un joc pentru a afla care ar fi cele mai bune subiecte pentru a scrie o știre, iar ideile cele mai bune au fost premiate. Apoi, am discutat despre violența asupra copiilor în familii și în școli. Mai nou, am aflat că în școală trebuie să existe o persoană responsabilă de sesizare a cazurilor de violență”, a specificat Nicoleta Manciu din Frăsinești, participantă și ea la instruire.

Instruirea a fost realizată de Asociația Presei Independente (API) în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *