La Blîndești au fost readuse tradițiile. S-a desfășurat cea de-a treia ediție a festivalului „În cămara bunicii”

În ultima duminică a lui octombrie, centrul satului Blîndești a îmbrăcat straie de sărbătoare. După o pauză de doi ani, aici s-a desfășurat cea de-a treia ediție a festivalului „În cămara bunicii”.

Pe scena din apropierea Căminului Cultural au evoluat picii de la grădinița – creșă „Andrieș” din sat, ansamblul „Bravissimo”, ansamblul de fluieriști „Haiduceii de la Prut”, dar și ansamblul vocal – instrumental  „Orpheus” de la Liceul Teoretic Sculeni, care și-au demonstrat talentul și măestria prin interpretarea cântecelor și dansului popular.

Tototodată, au fost organizate și expoziții unde vizitatorii au putut privi diverse picturi realizate de către copii de la Școala de Arte din Sculeni, icoane brodate cu mărgele, dar și expoziție de covoare din străbuni și obiecte tradiționale, intitulată „Casa Mare”. Oaspeții au putut să dea o tură și prin Iarmarocul satului, iar doritorii au putut să cumpere din bucatele pregătite de către un grup de șase familii din localitate, care s-au implicat la prepararea acestora.

Gospodinele s-au întrecut în prepararea diverselor bucate: de la tartine, plăcinte și salate, până la prăjituri și chiar torturi.

Elena Pătrașcu și Galina Tocarciuc spun că participă an de an la iarmarocul satului cu diverse bucate spre vânzare. Pentru iarmarocul din anul acesta, gospodinele au preparat tarte cu măr, clătite cu brânză, mere coapte și multe dulciuri pentru copii. „Ne place să păstrăm tradițiile și să le arătăm copiilor noștri un exemplu, ca în viitor, să respecte și ei tradițiile, la fel cum facem și noi”, a menționat Elena Pătrașcu.

Nelipsite au fost și bucatele tradiționale: sarmalele, plachia dulce de orez și ardeii umpluți. Iar nu departe de taraba improvizată a gospodinelor, friptura de porc sfârâia în ceaunul pus pe pirostrii, iar alături, în alt ceaun, se fierbea mămăliga „Noi am ales să pregătim mâncare tradițională moldovenească, ca la mama acasă”, ne spune Elena Casian.

Organizatorii evenimentului, Elena și Mihai Casian, dau asigurări că banii care vor fi adunați din vânzarea bucatelor, vor fi folosiți pentru achiziționarea unor echipamente necesare pentru activitățile culturale ale copiilor de la Căminul Cultural Blândești. „Am observat că de-a lungul anilor se pierd tradițiile. În acest sens, ne-am gândit să organizăm ceva pentru localitatea în care trăim, iar toamna este momentul potrivit deoarece gospodarii își adună roada de pe câmp” spune Elena Doroșenco – Casian.

Festivalul a fost susținut financiar de către Primăria Sculeni și Asociația pentru abilitatea copilului și a familiei „AVE copii”, în cadrul proiectului „Suport pentru comunități moldovenești în găzduirea refugiaților ucraineni”.

„E foarte frumos. E o plăcere să venim la un astfel de festival. Am venit pentru ptima dată, însă pot spune că este bine organizat și mă bucur că pot asista la un așa concert. În așa mod, nu se pierd tradițiile noastre”, ne spune Angela Borfotină, o locuitoare a satului Gherman, care a venit la eveniment împreună cu nepoțele, ce urmau să evolueze pe scenă.

Și doamna Zinaida din satul Blîndești, spune că, de când s-a organizat prima ediție, vine cu regularitate la festival. „Această sărbătoare va rămâne ca o amintire plăcută, ca și celelalte ediții”, afirmă ea.

Cu un program special, a venit și Eugenia Amarinei, interpretă de muzică populară din Iași, România, originară din satul Blîndești.

Notă: Prima ediție a festivalului „În cămara bunicii” a avut loc în 2018.

La iarmaroc au venit și aceste două bunicuțe, surorile gemene Olga și Silvia Calea-Valea.

Surorile – bunicuțele

Autor: Tatiana Tesliuc

Fotogafii: Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *