Asociații de locatari din Călărași vor participa la un proiect de eficientizare termică a clădirilor
Circa 40 de asociații de locatari din şapte orașe vor urma instruiri pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, în urma cererilor de participare depuse pentru Proiectul „Primele Rândunele”, a anunţat ieri Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), transmite expresul.md cu referire moldpres.md.
Potrivit instituţiei, mai mulți administratori de blocuri din Chișinău, Călărași, Soroca, Ceadîr-Lunga, Drochia, Bălți, Hâncești vor fi familiarizați cu posibilitățile de finanțare a proiectelor de eficiență energetică, inclusiv cu aspectele administrative, juridice și tehnice de modernizare a blocurilor multietajate. De asemenea, proiectul prevede că după instruire, zece asociații de locatari vor continua să participe la proiect, acestea având posibilitatea să efectueze un audit energetic gratuit al clădirii.
„În etapa finală vor fi selectate până la trei proiecte, în funcție de bugetul proiectului dat pentru elaborarea documentației devizelor. Selectarea proiectelor se va face și în baza deciziilor luate la adunările generale ale proprietarilor de clădiri rezidențiale care atestă disponibilitatea locatarilor de a implementa și finanța măsuri de eficiență energetică. Implementarea proiectului va contribui, pe termen mediu și scurt, la crearea unui Fond de Eficiență Energetică pentru sectorul rezidențial, precum și la creșterea gradului de conștientizare a publicului privind importanța și oportunitățile de îmbunătățire a eficienței energetice și dezvoltarea surselor regenerabile de energie”, indică MIDR.
Proiectul „Primele Rândunele” este implementat de Centrul analitic independent Expert-Group în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, în cadrul asistenței tehnice pentru îmbunătățirea eficienței energetice și securității în R. Moldova pentru perioada 2022-2024.
Lasă un răspuns