Un medic obstetrician – ginecolog de la spitalul din Ungheni este trimis pe banca acuzaților
Procuratura Ungheni a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unui medic ginecolog de la Spitalul raional Ungheni. În mai 2021, acesta exercita funcția de șef secție obstetrică și director al Centrului Perinatal de nivelul II la Spitalul Raional Ungheni, având vechimea de muncă în specialitatea respectivă de aproximativ un an.
Medicul este învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 213, lit. b) Cod penal. (Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale. Încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat: b) decesul pacientului)
Potrivit unui comunicat de presă a Procuraturii Ungheni, conform probelor administrate, medicul știa că în ziua respectivă în Maternitatea din Ungheni fusese spitalizată de urgență o gravidă, cu termenul sarcinii de 39 – 40 săptămâni. Aceasta era la prima naștere și acuza cefalee și tensiune arterială mărită, contrar prevederilor protocoalelor naționale medicale și atitudinii neglijente față de regulile și metodele de acordare a asistenței medicale și prevederilor Ghidului (C) național de perinatologie „Protocol de cezariană urgență în obstetrică și neonantologie”. După mai multe ore de dureri insuportabile ale gravidei, medicul a recurs, cu întârziere, la efectuarea nașterii prin cezariană, acțiuni ce au dus, la scurt timp după naștere, cu decesul extrauterin al fătului.
Potrivit lui Dumitru Triboi, procuror șef, respectiva cauză este a treia la număr și expediată în ultimul an spre examinare în Judecătoria Ungheni, în care unii angajați ai sistemului medical din raionul Ungheni au statut de inculpați, pentru încălcarea din neglijență de către acestea a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, soldată cu vătămări corporale grave sau decesul pacienților.
Notă: Dacă medicul va fi găsit vinovat, Conform art. 213 Cod Penal, acesta va fi pedepsit cu închisoare de pînă la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
P.S.: Conform Articolului 48 – Prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare: (1) Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea. (2) Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.
Lasă un răspuns