Cinci Complexe Educaționale vor fi deschise în raionul Ungheni din ianuarie 2023

Sursa foto: diez.md

Începând cu luna ianuarie 2023, în cinci localități ale raionului Ungheni instituțiile preșcolare și școlare vor fi comasate, astfel acestea fiind transformate în Complexe Educaționale. Este vorba de Hîrcești, Buciumeni, Sinești, Negurenii Veghi și Țîghira.

„În fiecare an, din raion pleacă peste 100 de copii, ceea ce înseamnă că în fiecare an noi trebuie să închidem câte o școală. Dar noi nu mergem spre închiderea instituțiilor de învățământ, dar spre reorganizarea lor. Iar documentul de bază pe care îl avem, Codul Educației, ne permite acest lucru, în special acolo unde grădinițele activează în cadrul școlilor. Și în toate aceste cinci localități, grădinițele sunt în școli”, explică Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni.

Astfel, prin crearea acestor Complexe Educațioanle, sistemul educațional din Ungheni va avea doar de câștigat. „Se aplică un singur management cu un singur manager, se fac anumite economii din punct de vedere financiar, dar tototdată permite și de a completa sistemul de învățământ cu cadre didactice”, a explicat dânsa.

Potrivit Iuliei Pancu, infrastructura școlară este fărâmițată. „Inițiativa primarilor a fost ca în fiecare sat să avem câte o grădiniță. Ideea e bună dar nu s-a lucrat și la alte aspecte, cum să menținem populația de exemplu. Deci am creat grădinițe dar avem foarte puțini copii. Avem grădinițe și cu 7 copii. Avem situații când raportul copii – cadru didactic este de 1 la 2”, a atenționat Iulia Pancu, după care a concluzionat: „În concluzie, reațeaua școlara și cea preșcolara an de an trebuie să suporte anumite intervenții, cum ar fi reorganizarea pe interior după numărul de copii pe care îi avem în localitate”.

În raionul Ungheni activează, în total, 8 licee, 34 gimnazii, 2 școli primare, o școală primară- grădiniță, 59 de grădinițe, un centru de creație al copiilor, o școală sportivă raională.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *