Un foișor al copiilor va fi construit la școala primară „Spiridon Vangheli” din orașul Ungheni

În fotografie: Evenimentul de lansare a proiectului

La școala primară „Spiridon Vangheli” din Ungheni va fi construit, din temelii, un foișor. Construcția foișorului face parte din proiectul „Biblioteca verde. Foișorul copiilor „560 Provocări și Inițiative”, implementat de către Școala Primară „Spiridon Vangheli” și Filiala de Carte Românească „George Barițiu”, Brașov din Ungheni.

Proiectul este finanțat de către Fundația Comunitară Ungheni, prin Programul de Granturi Mici 2022 „Municipiul Ungheni – 560”/ Ediție specială. Suma alocată de către fundație este de 45 de mii lei.

Potrivit grupului de implementare, scopul acestui proiect este de a crea un spațiu de recreere și agrement pentru locuitorii cartierelor Centru și Tineretului din municipiu.

„Am simțit necesitatea unui foișor pentru activitățile noastre, desfășurate în orice anotimp, în aer liber. Chiar avem nevoie de un spațiu amenajat, pentru a fi utilizat în scop educativ și recreativ”, afirmă Daniela Conicov, directoarea școlii primare „Spiridon Vangheli”, dar și coordonatoarea proiectului.

În aceeași ordine de idei, Olga Burlacu, șefa filialei Ungheni a bibliotecii, dar și coordonatoare de proiect, afirmă că de foișor vor beneficia atât elevii instituției, cât și alți tineri și adulți, din raza pe care o deservește biblioteca. „Întrega comunitate se va bucura de un spațiu frumos amenajat pentru odihnă și recreere în curtea școlii, care va avea acces orice locuitor din municipiu”, spune ea.

De asemenea, coordonatorii proiectului își doresc ca în urma implementării proiectului să consolideze relația dintre comunitate-școală-grădiniță-elevi-părinți.

„Instalarea și amenajarea acestui foișor va îmbunătăți infrastructura socială și educațională a orașului, va deveni cel mai îndrăgit loc de către elevi, care vor dori să se recreeze acolo. Chiar și părinții își vor aștepta copilașii într-un loc amenajat, mai alesă că, în perioada pandemică, în instituții nu se permite accesul părinților, iar acel foișor va putea fi utilizat de către ei pentru a-și aștepta copiii de la lecții”, afirmă Olga Burlacu.

„Mă bucur că se pune accent pe crearea unui mediu de comunicare, de parteneriat, de socializare, chiar și în aceste momente grele prin care trecem cu această pandemie. Est un exemplu foarte bun, care o să vă permită să faceți activități atât cu părinții cât și cu elevii”, a menționat și o mămică prezentă la lansare, Liliana Tincu.

Potrivit Olgăi Burlacu, construcția foișorului va începe în luna august, iar pentru construcția acestuia este nevoie de o sumă totală de 106 mii lei.

Tatiana Tesliuc

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *